Opţiunile şi comportamentul marital în parohiile reformate

Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 1166, f. 9-37

În cazul căsătoriilor la care ambii soţi erau văduvi, vârsta medie a crescut considerabil în raport cu celelalte categorii de căsătorii. Bărbatul avea o vârstă medie de 43,1 ani, iar femeia de 38,4 ani. Dacă în cazul căsătoriilor dintre un văduv şi un necăsătorit în 39 de mariaje au fost implicaţi cel puţin un partener cu vârsta sub 30 de ani, la căsătoriile dintre văduvi, doar în 8 situaţii se mai întruneşte această condiţie.

1.4. Opţiunile şi comportamentul marital în parohiile reformate

În conformitate cu recensământul din anul 1880, în localităţile ce alcătuiesc judeţul Bihor de astăzi trăiau 86.231 enoriaşi ai Bisericii Calvine, ei reprezentând 27,4% din populaţia totală a acestui spaţiu²⁵⁷. La 1900, numărul calvinilor din Bihor s -a ridic-at l-a 113.611 persoane, reprezentând 27,13%²⁵⁸. Prezenţa unei comunităţi reformate atât de puternice în Bihor (această comunitate era, în funcţie de ponderea pe care o ocupa, a doua confesiune din comitat după ortodoxie) este lesne explicată de existenţa aici a unei masive comunităţi de etnie maghiară. La 1900, enoriaşii reformaţi sunt prezenţi în 258 de localităţi ale comitatului (adică în 61,3% din totalul localităţilor). Ei sunt majoritari în 66 de localităţi, iar în 192 localităţi ei au o pondere de până la 50% din totalul populaţiei. Numărul localităţilor cu o pondere de sub 10%

este de 150, acest lucru demonstrează dispersia în teritoriu a enoriaşilor Bisericii Reformate²⁵⁹. În actualele localităţi ale judeţului Satu Mare, la 1880, locuiau 50.775 reformaţi (26,13%)²⁶⁰. La 1900, aici trăiau 62.061 protestanţi calvini, ponderea lor situându-se de data aceasta la 25,24% din totalul populaţiei²⁶¹.

Metodologic, vor fi efectuate studii de caz asupra unor parohii situate în zone cu caracteristici demografice diferite. Aceste parohii vor fi alese în aşa fel încât să putem surprinde cât mai multe posibile aspecte ale comportamentului marital al populaţiei reformate (calvine). Ne interesează, aşa cum am menţionat şi atunci când am efectuat studiile de caz asupra celorlalte confesiuni, condiţionările şi conexiunile dintre diferitele comunităţi religioase în chestiunile maritale. Plecând de la aceste considerente, propunem, pentru a putea fi făcute ulterior corelaţiile şi comparaţiile cu realităţile reconstituite în cazul celorlalte comunităţi religioase, urmărirea aceloraşi aspecte ale fenomenului marital (ca şi în cazul celorlalte confesiuni cercetate). În

257 Recensământul din 1880..., p. 360

258 Recensământul din 1900..., p. 614-616. În spaţiul comitatului Bihor locuiau 97.369 persoane, ceea ce reprezenta 25,7% din populaţie (Izvoare de demografie istorică..., p. 359).

259 Alexandru Ilieş, op. cit., p. 253

260 Recensământul din 1880..., p. 360

261 Recensământul din 1900..., p. 614-616

procesul de evaluare a determinărilor etnico-confesionale, considerăm prin urmare oportună folosirea următoarei grile:

1. Situaţia când bărbatul este de confesiune helvetică, calvină sau reformată (CH), iar femeia este de altă confesiune (O-ortodoxă, RC-romano-catolică, GC-greco-catolică, EV-evanghelică, luterană, U-unitariană sau Iz-izraelită);

2. Femeia este de confesiune helvetică, calvină sau reformată (CH), iar bărbatul de altă confesiune (O, GC, RC, EV, U sau Iz).

Fenomenul marital în parohia Finiş (1860-1880). Studiu de caz

Localitatea Finiş avea o populaţie alcătuită în principal din două comunităţi etnice (români şi maghiari), alături de care mai convieţuia un mic grup de ruteni (acesta număra 11 persoane la 1880)²⁶². Confesional, românii împărtăşeau credinţa greco-catolică (în localitate locuiau totuşi 9 ortodocşi – o parte dintre ei erau probabil ruteni), iar maghiarii erau reformaţi (un mic grup de 14 persoane împărtăşeau credinţa romano-catolică). Din cei 1.210 locuitori ai satului, la 1880, 312 împărtăşeau credinţa greco-catolică (25,8%), iar 875 pe cea calvină (72,3%)²⁶³.

Situat în Depresiunea Beiuş, recunoscutăîn urma efectuării celorlalte studii de caz pentru reticenţa tinerilor (atât români cât şi maghiari) în a încheia căsătorii în afara grupului etnic, satul Finiş poate fi, prin populaţia mixtă pe care o avea, un studiu interesant şi relevant în acelaşi timp, pentru descoperirea comportamentului marital al celor două grupuri etnice din localitate. Începem acest studiu prin a preciza faptul că cercetarea asupra parohiei greco-catolice din localitate a consemnat un număr redus de căsătorii mixte între cele două confesiuni. Au fost acestea mai multe în parohia reformată? Era oare protestantismul mult mai categoric în privinţa interzicerii căsătoriilor mixte? Tendinţele de prezervare a identităţii etnice a celor două comunităţi erau ele atât de puternice încât să poată conduce spre evitarea acestor mariaje inter-etnice? Sau, era Biserica reformată mai categorică în a-i presa pe tinerii reformaţi ce încheiau mariaje mixte să-şi determine partenerii să urmeze după căsătorie protestantismul? Sunt doar câteva întrebări la care vom încerca să le găsim răspunsuri analizând fenomenul marital din această parohie, dar şi din altele de pe cuprinsul celor două comitate.

Confesiunea şi locul de origine al partenerilor Anul Nr.

căs.

înreg.

căs. Nr.

mixte

Căsătorii cu parteneri dinaceeaşi

localitate. Raport bărbaţi/femei Căsătorii cu parteneri din altă localitate. Raport bărbaţi/femei

CH/CH CH/O CH/RC CH/GC CH/EV O/CH RC/CH GC/CH EV/CH CH/CH CH/O CH/RC CH/GC CH/EV O/CH RC/CH GC/CH EV/CH

1860 7 7 2

1861 14 9 5

1862 6 5 1

1863 10 8 2

1864 7 4 3

1865 17 12 5

1866 11 7 4

1867 8 6 2

1868 15 10 5

1869 11 8 3

262 Recensământul din 1880..., p. 65

Anul Nr.

localitate. Raport bărbaţi/femei Căsătorii cu parteneri din altă localitate.

Raport bărbaţi/femei

CH/CH CH/O CH/RC CH/GC CH/EV O/CH RC/CH GC/CH EV/CH CH/CH CH/O CH/RC CH/GC CH/EV O/CH RC/CH GC/CH EV/CH

1870 10 5 5

Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 424, f. 60-67; 425, f. 81-102

În perioada cercetată, în parohia reformată din Finiş s-au înregistrat 249 căsătorii (11,9 căsătorii/an)²⁶⁴. Niciuna din aceste căsătorii nu a fost căsătorie mixtă.

Asistăm fie la o convertire a eventualilor parteneri de alte confesiuni, fie, aşa cum am remarcat deja în cazul altor comunităţi, în această regiune puternicul determinism etnic a condus la o asemenea distribuţie confesională a căsătoriilor. Fără îndoială, dacă sentimentul prezervării identităţii confesionale a fost prezent la români, atunci el s-a manifestat, cel puţin într-o anumită formă, şi lamaghiari. Cum a fost totuşi posibil ca într-o localitate precum Finiş, unde convieţuiau două comunităţi etnice consistente numeric, să nu existe nicio căsătorie mixtă înregistrată în parohia reformată? Explicaţia o găsim chiar în conturarea unor identităţi foarte puternice a celor două grupuri. Chiar şi aşezarea lor în sat, românii de o parte, iar maghiarii de cealaltă parte a râului ce străbătea localitatea, confirmă teoria „convieţuirii” oarecum izolate a celor două grupuri etnice.

Ponderea căsătoriilor ce implicau parteneri din afara localităţii se situa la o valoare relativ scăzută în raport cu alte localităţi. Doar 31,2% dintre căsătorii au intrat în această categorie.

Domiciliul soţilor la căsătorie

Soţul Soţia

Localitatea Cazuri consemnate Localitatea Cazuri consemnate

Finiş 179 Finiş 239

Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 424, f. 60-67; 425, f. 81-102

264 A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 424, f. 60-67; 425, f. 81-102

Analiza localităţilor de provenienţă a celor doi soţi a scos în lumină ceea ce anticipasem: principalele localităţi de provenienţă erau tocmai cele locuite de către maghiari de confesiune reformată. Cum numărul localităţilor care aveau în componenţă reformaţi nu era foarte mare, s-a ajuns la un schimb de populaţie (inclusiv prin căsătorie) între acestea.

Dacă ponderea mare a tinerilor ce proveneau din Tărcaia, Ioaniş, Şuncuiuş de Beiuş şi chiar Nimăieşti nu era una surprinzătoare (acestea erau situate la o mică distanţă de Finiş), surprinzătoare a fost în schimb provenienţa unui mare număr de tineri din Ginta (localitate situată la o mare distanţă de Finiş). Situat pe valea Crişului Negru, în aval de Finiş, satul Ginta era şi el locuit de o mare comunitate reformată.

Asistăm, cel mai probabil, la o bună relaţie între cele două comunităţi. Locuitorii satului Finiş (situat la poalele Munţilor Codru Moma), în încercarea de a găsi de lucru coborau adesea în lungul Crişului Negru spre a găsi de lucru în zona de şes. Satul Ginta s-a dovedit a fi unul din cele mai preferate sate de către maghiarii din Finiş, la fel cum românii preferau localităţile româneşti din aceeaşi regiune. Iată deci, asistăm la un interesant fenomen de aşezare, prin aceste alianţe matrimoniale, a unor „capete de pod”

între zona montană şi cea de câmpie. Asemenea relaţii, născute din necesităţi economice ale ambelor comunităţi, contribuiau la construirea unui mecanism de schimb între cele două sate. De la forţa de muncă la produsele agricole, animale şi chiar oameni (prin căsătorie), totul era posibil prin acest schimb ce garanta ambelor comunităţi acoperirea lipsurilor şi obţinerea resurselor pe care comunitatea locală nu le putea obţine.

Repartiţia lunară a căsătoriilor

Total Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.

Nr. căsătorii 249 29 47 51 35 34 6 3 0 3 5 14 22

Procent (%) 100 11,6 18,9 20,5 14,1 13,7 2,4 1,2 0 1,2 2,0 5,6 8,8 Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 424, f. 60-67; 425, f. 81-102

Repartiţia lunară a căsătoriilor evidenţiază lipsa posturilor şi a constrângerilor de a încheia căsătorii în perioadele respective. Biserica reformată nu a impus practic restricţii privitoare la perioadele din an în care puteau fi organizate ceremoniile legate de actul cununiei. După cum putem observa, perioadele celor două mari posturi catolice şi ortodoxe sunt chiar preferate pentru încheierea căsătoriilor.

În analiza repartiţiei sezoniere, se constată preferinţa pentru a încheia căsătorii iarna şi primăvara. În lunile decembrie-februarie au fost încheiate 39,4% din totalul căsătoriilor, iar în perioada martie-mai 48,2%. Împreună, cele două anotimpuri au fost preferate pentru încheierea căsătoriei de către 87,6% dintre noile familii care s-au constituit în perioada 1860-1880. Lunile de vară, dar şi cele de toamnă, sunt mai puţin preferate în vederea încheierii căsătoriilor.Doar 12,4% dintre căsătorii s-au încheiat în această perioadă. Remarcăm totuşi faptul că aproape jumătate (5,6%) dintre căsătoriile din perioada de vară-toamnă s-au încheiat în luna noiembrie. Această lună era de altfel şi una dintre cele mai preferate luni pentru încheierea căsătoriilor în lumea catolică şi ortodoxă. Această uşoară înclinaţie pentru luna noiembrie nu putea fi pusă în niciun caz pe influenţa obiceiurilor celorlalte confesiuni. Lunile de vară şi toamnă erau ocolite dintr-un motiv întâlnit în toate satele tradiţionale: sezonul agricol (care era în bună parte încheiat la începutul lunii noiembrie). Luna noiembrie corespunde, din acest punct de vedere, cu „debutul” perioadei în care se organizau nunţi.

Vârsta la căsătorie a soţului şi soţiei (fără văduvi) Vârsta soţului

(în ani) Vârsta soţiei (în ani)

15-19 20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49 50-54 55-59 >60 ?

15-19 3 2

20-24 47 24 2

25-29 42 24 5

30-34 5 4 1 2

35-39 1

40-44

45-49

50-54

55-59

>60

?

Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 424, f. 60-67; 425, f. 81-102

În privinţa vârstei la căsătorie, putem observa o interesantă distribuţie pe grupe de vârstă a celor doi soţi. Dacă în cazul bărbatului s-au consemnat doar 5 căsătorii la vârste sub 20 de ani, în cazul fetelor de această vârstă la prima căsătorie, ajung în faţa altarului nu mai puţin de 97 de persoane, aceasta fiind grupa de vârstă a femeii cu cele mai multe căsătorii. În dreptul băieţilor, grupa de vârstă cu cele mai multe cazuri de căsătorii a fost cea de 20-24 ani (73 cazuri), urmată de cea de 25-29 ani (71 cazuri).

Vârsta medie la căsătorie a celor doi soţi a fost de 22,25 ani (24,9 ani în cazul bărbaţilor şi 19,6 ani în cazul femeilor). Vârsta combinată a celor doi soţi evidenţiază o diferenţă medie de vârstă dintre soţ şi soţie de 5,3 ani. Cea mai mare diferenţă de vârstă dintre bărbat şi femeie (14 ani) a fost consemnată în cazula 4 căsătorii. În nu mai puţin de 155 de cazuri bărbatul era mai în vârstă decât femeia. Cazurile de căsătorii dintre femei mai vârstnice sunt întâlnite foarte rar (doar în cazul a7 căsătorii femeia a avut cu cel puţin un an mai mult decât bărbatul).

Vârsta combinată a soţilor când unul este văduv Vârsta soţului

(în ani) Vârsta soţiei (în ani)

< 30 30-39 40-49 50-59 60-69 > 69 ?

< 30 23 6 1

30-39 21 3 1

40-49 6

50-59 60-69

> 69

? 1

Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 424, f. 60-67; 425, f. 81-102

În cazul căsătoriilor dintre un necăsătorit şi un văduv, constatăm faptul că 57 de căsătorii (din 62 cazuri) au implicat un partener cu vârsta de sub 30 ani.

Privit sub raportul apartenenţei sexuale, constatăm faptul că cele mai multe dintre aceste căsătorii sunt realizate de către bărbaţi văduvi ce se căsătoreau cu fete nemăritate, în general mult mai tinere (39 de cazuri). În cazul acestor căsătorii dintre bărbaţi văduvi şi femei necăsătorite, nicio femeie nu a avut vârsta mai mare decât bărbatul (la o singură căsătorie femeia a ajuns la 30 de ani). Mai mult, diferenţa medie de vârstă dintre cei doi a crescut comparativ cu cazurile când ambii soţi fuseseră la prima căsătorie. Vârsta medie a bărbatului a fost de 33,2 ani, iar a femeii 21,9 ani (constatăm astfel o diferenţă medie de 11,3 ani). O asemenea mare diferenţă de vârstă

poate fi pusă pe seama statutului social şi material stabil al bărbatului văduv. În cazul bărbaţilor văduvi, nu a putut fi constatată niciun fel de constrângere în raport cu vârsta.

Dimpotrivă, diferenţa medie de vârstă a crescut aşa cum am mai precizat. Cea mai mare diferenţă de vârstă constatată a fost de 28 ani (căsătoria a fost încheiată la 5 mai 1860 între Lukacs Gaspar de 46 ani şi Ersebet, o tânără de doar 18 ani²⁶⁵). Între aceste căsătorii, găsim multe încheiate de către „ţărani înstăriţi” din Şuncuiuş de Beiuş, Ginta şi Tărcaia cu fete tinere din Finiş. Între acestea amintim căsătoria încheiată la data de 8 martie 1864 între Csaki Sandor (44 ani) din Şuncuiuş de Beiuş şi Tomas Rozalon (23 ani)²⁶⁶. Apoi, la data de 22 februarie 1876, Kovacs Mihaly (40 ani) din Ginta se căsătoreşte cu otânără de doar 19 ani din Finiş (Stalasz Teresia)²⁶⁷.

Numărul căsătoriilor dintre femei văduve şi bărbaţi necăsătoriţi a fost mult mai mic (23 de cazuri). În 13 cazuri, femeia a avut cu cel puţin un an mai mult decât bărbatul. Cea mai mare diferenţă de vârstă (18 ani) a fost înregistrată la 6 noiembrie 1876 prin căsătoria dintre Mani Vura Mihaly (22 ani), un „ţăran sărac”, şi Barto Rozalin (40 ani), ce moştenise o importantă avere de la fostul soţ²⁶⁸. Vârsta medie la căsătorie a fost mai mare la femeie (28,6 ani) decât la bărbat (25,8 ani). Iată deci, nu numai că se confirmă ipoteza noastră, ci am putea spune că statutul de văduv era mai bun. Această realitate îşi avea originea fără îndoială în starea materială dobândită, ce conferea o stabilitatea socială, contribuind astfel la crearea unui mecanism de determinisme socio-profesionale ce s-a dovedit superioar constrângerilor comunitare tradiţionale (ce manifestau reticenţe în faţa unei căsătorii cu un văduv).

În cazurile căsătoriilor dintre un văduv şi un necăsătorit, vârsta medie a bărbatului a fost de 30,4 ani, iar a femeii de 24 ani.

Vârsta combinată a soţilor când amândoi sunt văduvi Vârsta soţului

(în ani) Vârsta soţiei (în ani)

< 30 30-39 40-49 50-59 60-69 > 69 ?

< 30 2

30-39 6 3

40-49 2 2 1

50-59 4 3 1

60-69

> 69 1

?

Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 424, f. 60-67; 425, f. 81-102

Atunci când ambii soţi erau văduvi, vârsta medie la căsătorie a crescut (43,1 ani la bărbaţi şi 32,1 ani la femei). Într-un singur caz, femeia a avut aceeaşi vârstă cu bărbatul, iar într-un caz a avut cu un an mai mult. La celelalte căsătorii, soţul a fost mai vârstnic decât femeia. Cea mai mare diferenţă de vârstă s-a constatat la căsătoria încheiată la data de 22 octombrie 1866 dintre Tamas Mihaly (70 ani) şi Holasy Rebeka (30 ani). Statutul de „ţăran înstărit” se pare că a contribuit şi la încheierea acestei căsătorii²⁶⁹.

265 Ibidem, dos. 424, f. 60

266 Ibidem, f. 65

267 Ibidem, dos. 425, f. 97

268 Ibidem, f. 99

Fenomenul marital în parohia Balc (1860-1880). Studiu de caz

Situat pe valea superioară a Barcăului, satul Balc avea la 1880 o populaţie de 707 locuitori. Dintre aceştia, 635 persoane împărtăşeau credinţa reformată (89,8%), 33 locuitori erau romano-catolici (4,7%), 17 erau greco-catolici (2,4%), 13 erau ortodocşi (1,8%), iar 9 erau izraeliţi (1,3%)²⁷⁰. Etnic, alături de maghiari, care erau majoritari, în această localitate mai convieţuia o mică entitate românească şi un mic număr de

localitate. Raport bărbaţi/femei Căsătorii cu parteneri din altă localitate.

Raport bărbaţi/femei

CH/CH CH/O CH/RC CH/GC CH/EV O/CH RC/CH GC/CH EV/CH CH/CH CH/O CH/RC CH/GC CH/EV O/CH RC/CH GC/CH EV/CH

1860 7 6 1

Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 74, f. 73-89

Comunitatea reformată din localitatea Balc s-a dovedit a fi una puţin deschisă spre mariaje în afara comunităţii. Nicio căsătorie încheiată în această perioadă nu a fost mixtă. Puţine căsătorii s-au încheiat cu parteneri din alte localităţi. Din cele 139 căsătorii (6,6 căsătorii/an), doar 24 au implicat parteneri din alte sate (17,3%)²⁷¹. Asistăm aşadar la un comportament marital semi-închis. Puţini tineri din alte localităţi veneau să se căsătorească în acest sat.

Lipsa unei alterităţi confesionale a fost generată credem şi de suprapunerea într-o mare măsurăa celor două componente etnice şi confesionale. Este ştiut faptul că în această regiune maghiarii împărtăşeau credinţa reformată, românii pe cea greco -catolică şi ortodoxă, iar slovacii pe cea romano-catolică. La aceste grupuri etnice şi confesionale s-au identificat numeroase trăsături ale unui puternic comportament de prezervare a propriei identităţi. Evident, au existat şi excepţii de la acest cadru general.

270 Recensământul din 1880..., p. 54

271 A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 74, f. 73-89

Într-un asemenea context, alteritatea confesională, dublată şi de cea etnică, era una scăzută. Atunci când dispărea componenta etnică (cazul maghiarilor romano-catolici identificaţi în mariajele cu reformaţi la Suplacu de Barcău şi Ip), alteritatea confesională era mai evidentă. Pe de altă parte, lipsa căsătoriilor CH-RC ar putea fi pusă şi pe seama legislaţiei potrivit căreia aceste căsătorii se încheiau în faţa preotului romano-catolic. În urma studiului de caz asupra parohiei romano-catolice din Suplacu de Barcău, a cărei filie era satul Balc, nu a fost însă consemnată o asemenea situaţie.

Comunitatea reformată din Balc, relativ suficient de mare pentru a-şi asigura o piaţă maritală proprie, nu este implicată într-un proces de alterare confesională prin căsătorie.

Domiciliul soţilor la căsătorie

Soţul Soţia

Localitatea Cazuri consemnate Localitatea Cazuri consemnate

Balc 122 Balc 128

Abram 1 Buduslău 2

Camăr 2 Camăr 1

Horoatu Crasnei 1 Leşmir 1

Leşmir 1 Suplacu de Barcău 1

Mihalţ 1 Zăuan 3

Sălard 1

Suplacu de Barcău 4

Tăşnad 2

Necunoscută 4 Necunoscută 3

Nr. căsătorii 139 Nr. căsătorii 139

Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 74, f. 73-89

Ponderea mare a căsătoriilor încheiate între tineri din interiorul localităţii poate fi constatată şi din tabelul de mai sus. Doar 17 bărbaţi şi 11 femei nu proveneau în mod sigur din satul Balc²⁷². În general, localităţile de domiciliu al soţilor sunt situate în vecinătate, pe o arie redusă, situată în arealul de contact dintre actualele judeţe Bihor şi Sălaj. Analizând distribuţia pe domiciliu a celor două sexe, se remarcă o mai mare mobilitate la bărbaţi decât la femei. Fenomenul se încadrează în tendinţele generale constatate şi în celelalte localităţi analizate.

Repartiţia lunară a căsătoriilor

Total Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.

Nr. căsătorii 139 18 37 30 16 8 3 4 3 4 3 3 10

Procent (%) 100 12,9 26,6 21,6 11,5 5,8 2,2 2,9 2,2 2,9 2,2 2,2 7,2 Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 74, f. 73-89

Repartiţia lunară a căsătoriilor identifică acelaşi comportament remarcat şi în cazul celorlalte parohii reformate: preferinţa pentru încheierea căsătoriilor în lunile de iarnă şi primăvară. În lunile decembrie-ianuarie s-au înregistrat 46,8% din totalul căsătoriilor, iar în perioada martie-mai, 38,8%. Constatăm prin urmare faptul că 85,6%

dintre căsătorii au fost încheiate în cele două anotimpuri. Luna în care s-au înregistrat cele mai multe căsătorii a fost februarie (37 cazuri).În lunile de vară şi toamnă, care se suprapuneau peste perioada sezonului agricol, s-au încheiat doar 14,4% din totalul căsătoriilor.

Vârsta la căsătorie a soţului şi soţiei (fără văduvi) Vârsta soţului

(în ani) Vârsta soţiei (în ani)

15-19 20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49 50-54 55-59 >60 ?

15-19 9

20-24 41 8 1

25-29 12 9 1

30-34 4 1 1

35-39 1 2 1

40-44 45-49 50-54 55-59

>60

? 3

Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 74, f. 73-89

În privinţa vârstei la căsătorie, putem observa o interesantă distribuţie pe grupe de vârstă a celor doi soţi. Dacă în cazul bărbatului s-au consemnat doar 9 căsătorii la vârste sub 20 de ani, în cazul fetelor la prima căsătorie, ajung în faţa altarului nu mai puţin de 62 de persoane, aceasta fiind grupa de vârstă a femeii cu cele mai multe căsătorii. În dreptul băieţilor, grupa de vârstă cu cele mai multe cazuri de căsătorii a fost cea de 20-24 ani (50 cazuri), urmată de cea de 25-29 ani (22 cazuri).

Vârsta medie lacăsătorie a celor doi soţi a fost de 21,6 ani (23,9 ani în cazul bărbaţilor şi 19,3 ani în cazul femeilor). Această vârstă medie este printre cele mai scăzute din toate cazurile analizate până acum, fapt ce ilustrează caracterul semi-închis şi tradiţional al acestei comunităţi. Vârsta combinată a celor doi soţi evidenţiază o diferenţă medie de vârstă dintre soţ şi soţie de 4,6 ani. Cea mai mare diferenţă de vârstă dintre bărbat şi femeie (16 ani) a fost consemnată în cazul unei singure căsătorii. În nu

Vârsta medie lacăsătorie a celor doi soţi a fost de 21,6 ani (23,9 ani în cazul bărbaţilor şi 19,3 ani în cazul femeilor). Această vârstă medie este printre cele mai scăzute din toate cazurile analizate până acum, fapt ce ilustrează caracterul semi-închis şi tradiţional al acestei comunităţi. Vârsta combinată a celor doi soţi evidenţiază o diferenţă medie de vârstă dintre soţ şi soţie de 4,6 ani. Cea mai mare diferenţă de vârstă dintre bărbat şi femeie (16 ani) a fost consemnată în cazul unei singure căsătorii. În nu

Im Dokument Family and Society in North-Western Transylvania(2nd Half of the 19th Century – Beginning of the 20th Century) (Seite 174-188)