Opţiuni maritale şi căsătorii mixte la populaţia greco-catolică din Dieceza de Oradea Dieceza de Oradea

Complexitatea unui astfel de studiu este demonstrată şi de natura materialului de documentare. Multiplele repetări, ca de altfel şi lipsurile acestui material documentar, fac ca demersul nostru să impună de la sine folosirea mai multor surse şi izvoare de documentare. Luând în considerare principalele obiective ale cercetării noastre, propunem pentru determinarea strategiilor maritale la populaţia greco-catolică un studiu complex asupra căsătoriilor mixte (folosind în acest sens ca principale surse de documentare rapoartele parohiale, corelate acolo unde a fost posibil cu datele oferite de registrele de stare civilă ale parohiilor), iar în paralel un studiu de ansamblu asupra întregului fenomen marital (pentru realizarea acestui demers, considerăm oportună efectuarea unor studii de caz asupra procesului marital din unele parohii⁹). Drept criteriu de lucru am luat anul căsătoriei, consemnat în registre sau în rapoartele parohiilor, deşiacest fapt comportă multiple erori, aşa cum au arătat-o numeroase studii consacrate¹⁰. Sunt erori datorate caracterului aproximativ al înregistrărilor, existând diferenţe între consemnările din registrele de botez şi registrele de căsătorie în privinţa vârstei; sunt diferenţe între consemnările din registrele de căsătorie şi consemnările din rapoartele despre căsătoriile mixte ale anului respectiv; sunt foarte multe diferenţe între rapoartele despre căsătoriile mixte de la un an la altul. În evaluarea tendinţelor şi strategiilor maritale care stau la baza realizării căsătoriilor mixte trebuie să se ţină cont de evoluţia componentelor etnice şi confesionale. În procesul de evaluare a determinărilor etn o-confesionale, considerăm oportună folosirea următoarei grile:

1. Situaţia când bărbatul este de confesiune greco-catolică (GC), iar femeia este de altă confesiune (O-ortodoxă, RC-romano-catolică, CH-confesiune helvetică, calvină sau reformată, EV-evanghelică, luterană şi Iz-izraelită);

2. Femeia este de confesiune greco-catolică (GC), iar bărbatul de altă confesiune (O, RC, CH, EV, Iz).

Am dori să facem precizarea faptului că demersul nostru asupra căsătoriilor mixte la populaţia greco-catolică se extinde pe perioada anilor 1860-1910. Această perioadă se pretează cel mai bine să răspundă cerinţelor formulate, asta deoarece materialul documentar este, în aceşti ani, cel mai în măsură să corespundă unui astfel de studiu, care să cuprindă întreaga populaţie greco-catolică a Episcopiei de Oradea. Cu toate acestea, o imagine exhaustivă a fenomenului căsătoriilor mixte pentru această perioadă, cel puţin până spre 1880, este greu de stabilit din cauza disparităţii rapoartelor parohiilor, multe dintre acestea pierzându-se de-a lungul anilor. Acest neajuns îl considerăm însă unul nesemnificativ în procesul de stabilire a mecanismelor şi comportamentelor maritale. Logica unei astfel de explicaţii ar consta, pe de o parte,

9 Vom încerca pe cât posibil să luăm spre dezbatere parohii din toate regiunile geografice ale episcopiei. Propunem realizarea acestei metodologii deoarece este cunoscută diversitatea etno-confesională din acest spaţiu, dar şi tendinţele mai puţin omogene la populaţiile din mediile geografice diferite.

10 Douglas C. Ewbank, Age Misreporting and Age-Selective Underenumeration: Soiurces, Patterns and Consequences for Demographic Analysis, National Research Council,

în faptul că rapoartele parohiale pot fi corelate cu succes prin despuierea registrelor parohiale de stare civilă, iar pe de altă parte, obiectivele studiului nostru, de stabilire a unor comportamente generale, pot fi de asemenea atinse în aceste condiţii (ţinând cont evident de marja de eroare introdusă de natura şi impedimentele surselor de documentare).

Potrivit schematismului episcopal, în anul 1900 Dieceza greco-catolică de Oradea era împărţită în 19 districte Vice-Arhidiaconicale. În rapoartele preoţilor acestea apar sub denumirea de protopopiate, iar în prezentarea de faţă vom folosi şi noi acelaşi termen.

În analiza pe care o dorim să o efectuăm propunem efectuarea unor studii de caz asupra unora dintre cele 19 protopopiate ale episcopiei, iar acolo unde situaţia o va impune vor fi efectuate studii de caz şi asupra unor parohii. Încercăm sa alegem aceste studii de caz în aşa fel încât să cuprindem o arie cât mai largă din spaţiul analizat. O cercetare ulterioară pe care ne-o propunem, ce va aborda doar subiectul căsătoriei, va putea să cuprindă mai amplu şi mai complex fenomenul marital din această regiune.

Protopopiatul BARCĂU¹¹

Prototopiatul cuprindea 15 parohii¹²–Cenaloş şi Sfârnaş (aflate actualmente în cuprinsul comunei Ciuhoi), Spinuş, Ciuleşti, Nădar şi Gurbeşti-Sălişte (situate în comuna Spinuş), Chioag, Fegernic şi Sarcău (situate în comuna Sârbi), Derna, Sacalasău şi Tria (situate în comuna Derna), Sânlazăr şi Sărsig (situate în comuna Chişlaz) şi Păuleşti (comuna Brusturi)¹³. Populaţia acestor localităţi, la care evident se adaugă şi aceea a filiilor lor (aici ponderea populaţiei greco-catolice era mult mai redusă), era alcătuită în majoritate de către români de confesiune greco-catolică.

Această majoritate nu era însă una absolută, aici convieţuind alături de români şi maghiari, slovaci, germani, evrei, etc. La 1880, populaţia localităţii Cenaloş era de 400 de locuitori. Dintre aceştia, după limba maternă 238 erau români, 134 maghiari, 11 slovaci, 1 era rutean, 2 erau „străini”, iar 14 persoane aveau limba maternă necunoscută¹⁴. Diviziunea confesională a acestei populaţii urmărea oarecum structura etnică: românii erau greco-catolici şi ortodocşi, maghiarii era reformaţi (calvini) şi romano-catolici, iar slovacii erau romano-catolici. Distribuţia confesională a populaţiei era următoarea: 14 erau O, 236 – GC, 102 – RC, 29 – CH şi 12 – Iz. Până la 1900, structura etno-confesională nu a cunoscut schimbări profunde. Populaţia localităţii a crescut până la 513 locuitori (etnic această populaţie era repartizată după cum urmează:

334 –români, 73 – maghiari, 5 – germani, 88 – slovaci, 13 – ruteni; confesional avem următoarea împărţire: 37 – O, 314 – GC, 117 – RC, 31 – GH, 5 – EV şi 9 – Iz)¹⁵. În localitatea Sfârnaş, distribuţia etno-confesională a populaţiei este oarecum asemănătoare. La 1880, din totalul de 285 locuitori 226 erau români, 45 maghiari, 1 rutean, 5 aveau limba maternă necunoscută, iar 8 aveau alte naţionalităţi (confesional, această populaţie era împărţită după cum urmează: 239 – GC, 10 – RC, 13 – CH, iar 23

11Unii cercetători folosesc pentru acest protopopiat denumirea de Beretău. A se vedea în acest sens Iudita Căluşer, op. cit, p. 382-383

12 Toate aceste parohii sunt situate pe teritoriul actualului judeţ Bihor.

13 Schematismus..., p. 281-291

14 Recensământul din 1880..., p. 61

15 Traian Rotariu (coord.), Recensământul din 1900. Transilvania, Studia Censualica Transsilvanica, Editura Staff, Cluj-Napoca, 1999 (în continuare Recensământul din 1900...), p.

127

erau Iz – ceea ce demonstrează existenţa unei importante comunităţi evreieşti, asta în ciuda faptului că ei nu apar consemnaţi etnic, după limba maternă)¹⁶. La 1900, populaţia localităţii număra 322 persoane (etno-ligvistic: 242 – români, 72 – maghiari, 1 – german, 1 – slovac, iar 6 persoane erau consemnate la rubrica „altele”; confesional: 18 – O, 239 – GC, 24 – RC, 24 –CH şi 23 – Iz)¹⁷. Interesantă este în această localitate creşterea, în doar 20 de ani, a comunităţii O, dar şi a celei RC şi CH. Spinuş este o localitate majoritar românească, aici 601 persoane şi-au declarat limba română drept limbă maternă dintr-un total de 783 de locuitori câţi avea acest sat la 1900¹⁸. La 1880, comunitatea românească de aici număra 404 persoane¹⁹. Această creştere a comunităţii româneşti face parte dintr-un proces mai amplu de creştere demografică consemnat în această regiune. De altfel, comunitatea maghiară din localitate a cunoscut de asemenea o creştere numerică: de la 73 persoane (1880) la 160 de persoane (1900). În localitate se mai găsea şi o comunitate germană ce număra 20 de persoane (18 la 1880), precum şi una evreiască²⁰. Confesional, la 1900, comunitatea greco-catolică era majoritară (70,6 %). Pe lângă cei 553 greco-catolici, aici locuiau 61 – O, 74 – RC, 55 – CH, 1 – Ev şi 39 – Iz²¹. Ciuleşti număra, la 1880, 213 locuitori²², din care 192 erau români (90,1%). Procentul românilor a crescut la 94,6% în 1900²³. În localitate mai convieţuiau cu românii şi două mici comunităţi de maghiari şi evrei. Din punct de vedere confesional, la 1900, majoritatea populaţiei împărtăşea greco-catolicismul (83,2%), alte confesiuni reprezentate fiind: ortodoxia (12,5%), romano-catolicismul (1,8%), calvinismul (1,2%) şi mozaismul (1,2%). Cele două localităţi ce alcătuiau parohia Gurbeşti-Sălişte aveau împreună la 1880, 230 de locuitori, din care 201 erau români²⁴. La 1900, în Gurbeşti, din totalul de 172 locuitori, 166 erau români (în Sălişte, din 256 locuitori 166 erau români – în această localitate locuia şi o importantă comunitate maghiară alcătuită din 90 de persoane²⁵). Confesional, la 1900, în această parohie locuiau 20 – O, 336 – GC, 19 – RC, 47 –CH şi 6 – Iz²⁶. Nădar era o localitate rurală predominant românească (88,3% în 1880, respectiv 93,2% în 1900). Majoritatea românilor de aici au optat pentru greco-catolicism, doar 13 dintre ei optând pentru ortodoxie. Mica comunitate de maghiari (14 persoane la 1900) era împărţită confesional între romano-catolicism şi calvinism. În Chioag, la 1900, alături de comunitatea românească (majoritar greco-catolică²⁷), ce număra 272 persoane (64,9%), locuia şi o importantă comunitate slovacă alcătuită din 101 persoane (24,1%) de confesiune romano-catolică. Mica comunitatea maghiară era împărţită confesional între RC, CH, dar şi GC. În Fegernic locuia de asemenea o importantă comunitate slovacă ce număra 178 de persoane la 1880 (46,1%) şi 252 persoane la 1900 (45,1%).

Comunitatea românească s-a redus procentual prin maghiarizare de la 39,4%, cât

16 Recensământul din 1880..., p. 61

17 Recensământul din 1900..., p. 126-127

18 Ibidem, p. 154-155

19 Recensământul din 1880..., p. 77

20 În conformitate cu recensământul din 1900, în localitate domiciliau 39 de persoane care s-au declarat de religie mozaică.

21 Recensământul din 1900..., p. 155

22 Recensământul din 1880..., p. 77

23 În acest an, din totalul de 328 de locuitori, 310 erau români.

24 Recensământul din 1880..., p. 77

25 Recensământul din 1900..., p. 154-155

26 Ibidem, p. 155

reprezenta în 1880, la 31,3%, în 1900. Maghiarii erau în număr de 45 (11,7%), la 1880, iar la 1900 numărul acestora a crescut la 132 (23,6%). Din punct de vedere confesional, populaţia localităţii era foarte diversificată: la 1900, 53,5% erau RC, 26,8% erau GC, 9,3% erau O, 4,7% erau Iz, 4,5% erau CH, iar restul reprezenta alte confesiuni²⁸. În Sarcău, deşi face parte din acelaşi areal ca şi Chioag şi Fegernic, comunitatea slovacă este nesemnificativă, ea numărând doar 4 persoane la 1880, pentru ca la 1900 să dispară în totalitate. În schimb, la 1900, aici sunt înregistraţi 7 vorbitori de limbă germană (la 1880 nimeni nu-şi declarase limba germană ca limbă maternă).

Comunitatea românească este majoritară, reprezentând 87% la 1880 şi 90,9% la 1900²⁹. Populaţia localităţii Derna a cunoscut o creştere spectaculoasă în cei 20 de ani dintre cele două recensăminte, astfel de la 199 de locuitori câţi număra în 1880, la 1900 a ajuns să numere 851³⁰. La 1880, majoritatea populaţiei era alcătuită din români (86,4%). Spre 1900, situaţia s-a schimbat: recensământul din acest an consemnează prezenţa unei populaţii mult mai diverse din punct de vedere etnic (33,6% - români, 43,5% - maghiari, 11,2% - slovaci³¹, 8,9% - germani, dar şi 2,2% croaţi). Prezenţa evreilor era de asemenea una consistentă, comunitatea acestora numărând cel puţin 65 de persoane (cel mai probabil însă aceştia îşi declaraserăca limbă maternă maghiara).

La 1880, din punct de vedere confesional, cea mai mare parte a populaţie împărtăşea greco-catolicismul (84,4%)³², restul populaţiei se îndrepta spre ortodoxie (9 persoane din 199 de locuitori câţi număra localitatea), romano-catolicism (11 enoriaşi), mozaism (10 persoane), dar şi spre luteranism (la 1880 este prezent un singur caz de acest fel).

La 1900, odată cu stabilirea în localitate a unei populaţii mult mai diverse din punct de vedere etnic, a crescut şi diversitatea confesională a populaţiei. Din totalul de 851 de locuitori, 357 erau romano-catolici (41,9%), 292 erau greco-catolici (34,3%), 111 erau calvini (13%), 65 erau izraeliţi (7,6%), iar 13 erau evanghelici (1,52%)³³. Sacalasău era o localitate preponderent românească (91,4% în 1880 şi 88,9% în 1900).

Comunitatea maghiară din localitate număra, la 1880, 11 persoane (4,5%), iar la 1900, 28 de persoane (8,7%). Deşi nu exista la 1880, în localitate se constituie (cel mai probabil în urma alianţelor matrimoniale) o comunitate slovacă (aceasta număra, la 1900, 9 persoane)³⁴. Confesional, din totalul de 244 de locuitori câţi număra satul la 1880, 220 erau greco-catolici, 13 erau ortodocşi, 2 erau romano-catolici, 1 era calvin, iar 8 erau izraeliţi³⁵. La 1900, în urma creşterii populaţiei localităţii la 343 persoane, comunitatea greco-catolică a ajuns la 288 enoriaşi, cea ortodoxă la 16, cea romano-catolică la 16, cea reformată la 17. În toată această perioadă numărul izraeliţilor a scăzut la 6 persoane³⁶. În Tria, din totalul de 511 locuitori, câţi număra localitatea la 1880, 444 erau români, 35 erau maghiari, 4 erau germani, 1 era slovac, iar restul aveau

28 Recensământul din 1900..., p. 155

29 A se vedea comparativ Recensământul din 1880..., p. 77 şi Recensământul din 1900..., p.

154-155

30 Această creştere spectaculoasă a populaţiei (în special de limbă maghiară, germană şi slovacă, cărora li s-a adăugat şi o importantă comunitate evreiască) s-a datorat dezvoltării industriei (în localitate a fost construită o fabrică de asfalt şi una de sticlă).

31 La 1880, în localitate nu locuise niciun slovac (la 1900 această comunitate era de 90 de persoane).

32 Recensământul din 1880..., p. 62-63

33 Recensământul din 1900..., p. 131

34 Ibidem

35 Recensământul din 1880..., p. 62

36 Recensământul din 1900..., p. 131

limba maternă necunoscută. La 1900, pe lângă cele două comunităţi importante ale românilor (599 de persoane) şi maghiarilor (91 de persoane), aici mai convieţuia şi o mică comunitate de slovaci (6 persoane). Confesional, populaţia localităţii era împărţită după cum urmează: 13 – O, 457 – GC, 11 – RC, 7 –CH şi 23 – Iz (la 1880); 30 – O, 567 – GC, 25 – RC, 37 – CH, 37 – Iz (la 1900). O structură etno-confesională asemănătoare au şi cele două localităţi ale actualei comune Chişlaz. Sânlazăr avea o populaţie românească majoritară (79,3% în 1880 şi 88,9% în 1900) ce împărtăşea în principal confesiunea greco-catolică (în localitate, la 1880, locuiau 354 GC - 92,9% din totalul populaţiei, iar la 1900, 424 GC – 90%). La 1900, un număr de 19 români împărtăşeau credinţa ortodoxă, iar comunitatea maghiară (alcătuită din 50 de persoane) se orienta în principal spre greco-catolicism şi calvinism (13 persoane)³⁷. La Sărsig, la 1880, din cei 321 de locuitori, 282 erau români, în majoritate de confesiune greco -catolică (în localitate au fost înregistrate 279 de persoane de această confesiune). În acelaşi an, în localitate mai trăiau 10 ortodocşi, 6 romano-catolici, 5 calvini şi 21 de izraeliţi. Etnic, cei 9 germani înregistraţi în 1880 au fost asimilaţi cel mai probabil comunităţii maghiare care a crescut de la 17 la 38 de membri³⁸(împărţiţi între GC, RC şi CH). Satul Păuleşti se afla situat într-o zonă predominant ortodoxă, în vecinătatea localităţilor ce alcătuiesc actuala comună Brusturi. Etnic era majoritar românească, astfel din cei 173 de locuitori înregistraţi la 1880, 153 erau români (3 erau maghiari, 9 erau germani, iar 9 aveau limba maternă necunoscută)³⁹. La 1900, din cei 244 de locuitori, 234 sunt români, iar 10 sunt maghiari. Confesional, populaţia românească era majoritar greco-catolică, dar şi ortodoxă (13 persoane la 1900). Maghiarii împărtăşeau în principal tot confesiunea greco-catolică⁴⁰ (doar 2 persoane din cele 10 consemnate de către recensământ aveau confesiunea calvină).

În perioada 1860-1879, din cele 15 parohii ale protopopiatului, au avut loc căsătorii mixte numai în 5 parohii (adică în 1/3). Uitându-ne la centralizatorul căsătoriilor mixte din acest protopopiat, putem fi surprinşi de numărul mare al căsătoriilor mixte consemnate în unele parohii, iar în altele nu apare nicio astfel de căsătorie. Pentru explicarea acestei situaţii trebuiesc aduse două amendamente. Primul, numărul căsătoriilor mixte inter-confesionale trebuie să fi fost mai mare pe ansamblul protopopiatului, dacă includem în discuţie şi căsătoriile dintre ortodocşi şi greco-catolici, care în anumite parohii nu erau percepute ca şi căsătorii mixte, deci nu se raportau anual episcopiei. Această realitate este dovedită de faptul că în Păuleşti, de exemplu, rapoartele preotului greco-catolic nu consemnează nicio căsătorie mixtă (asta în condiţiile în care, conform registrului de stare civilă al parohiei⁴¹, completat de acelaşi preot, în această perioadă s-au înregistrat 39 de căsătorii cu parteneri ortodocşi).

Din acest punct de vedere, ceea ce rapoartele preoţilor din aceste parohii consemnează este o altă de percepţie a realităţii maritale. În al doilea rând, numărul acestor căsătorii mixte se diminuează considerabil dacăscoatem din discuţie căsătoriile dintre ortodocşi

37 Ibidem, p. 127

38La 1900, recensământul consemnează existenţa a doar două comunităţi etno-ligvistice: cea română (430 persoane) şi cea maghiară (38 persoane). Acelaşi recensământ consemnează existenţa în localitate însă şi a 15 persoane ce s-au declarat de religie mozaică (prin urmare erau evrei).

39 Recensământul din 1880..., p. 57

40 Cel mai probabil, în acest caz este vorba despre români maghiarizaţi, ce şi-au păstrat identitatea confesională.

şi greco-catolici care, deşi au avut loc, ele nu au fost raportate⁴², nefiind considerate căsătorii mixte sau „amestecate” (de către comunităţile locale respective!), aşa cum au făcut preoţii din parohia greco-catolică din Păuleşti, care nu au raportat în 20 de ani nicio căsătorie mixtă⁴³. Această tăcerefaţă de cele 39 de căsătorii dintre greco-catolici şi ortodocşine îndeamnă să credem că avem în faţă o percepţie a unităţii confesionale a tinerilor ce veneau în faţa altarului. Pe seama unei asemenea tăceri, rezultat posibil al aceleiaşi percepţii a unităţii confesionale în cazul actului nupţial, îndrăznim să punem şi lipsa căsătoriilor mixte din rapoartele anuale ale celorlalte zece parohii din protopopiat. De remarcat sunt două situaţii, ambele susţinând ipoteza noastră⁴⁴. În primul caz, preotul din Păuleşti consemnează în registrul său din anul 1864 cununia dintre doi tineri ortodocşi ce aveau domiciliul în altă localitate. În al doilea caz, acelaşi preot cunună un bărbat ortodox din Tătăruş cu o femeie romano-catolică din Păuleşti. În ambele situaţii, preotul îşi „permite” (fapt considerat normal) să căsătorească tinerii ortodocşi (fără ca apoi să raporteze o astfel de căsătorie ca fiind mixtă).

După cum se poate constata, în cazul protopopiatului Barcău, problema căsătoriilor mixte trebuie privită cu circumspecţie, având în vedere că mariajele inter -confesionale dintre ortodocşi şi greco-catolici nu erau considerate de către mulţi preoţi greco-catolici ca făcând parte din această categorie. Prin urmare, se poate bănui că aceste căsătorii aveau o conotaţie inter-confesională doar în parohiile unde s-au înregistrat căsătorii mixte între tineri de etnie diferită. Dacă ne uităm la tabloul centralizator al căsătoriilor mixte din protopopiat, observăm acest fapt pe deplin.

Trecând de acest obstacol documentar, ne permitem să avansăm în analiza noastră, oprindu-ne doar la căsătoriile mixte care erau dublate şi de o relaţie inter -etnică. În consecinţă, nu vom lua în considerare căsătoriile dintre GC/O şi O/GC. În acest caz intră în discuţie numai căsătoriile mixte din 4 parohii: Cenaloş, Sfârnaş, Sânlazăr şi Spinuş. În aceste parohii s-au înregistrat 16 căsătorii între GC şi RC, 11 căsătorii între GC şi CH şi 1 căsătorie între GC şi EV. După cum se poate constata, ponderea acestor căsătorii din totalul căsătoriilor mixte reprezintă doar 28,3% (asta în condiţiile în care aceste localităţi aveau comunităţi ortodoxe reduse numeric). Însă, dacă ne referim estimativ la totalul căsătoriilor mixte din protopopiat – inclusiv cele presupuse a nu fi fost considerate „căsătorii amestecate” - şi mai apoi la totalul căsătoriilor (deocamdată mergem pe o estimare generală funcţie de studiile de caz), ponderea acestor căsătorii cu parteneri de altă etnie trebuie să fi fost destul de redusă.

Explicaţia acestui fapt rezidă în determinantele de ordin demografic, etnic şi confesional locale. În toate aceste parohii, în special în filii, trăiau importante comunităţi de confesiune RC⁴⁵ sau CH⁴⁶. Majoritatea acestor căsătorii mixte se

42 Din analiza registrelor de căsătorie ale parohiei greco-catolice din Păuleşti rezultă că s-au efectuat în parohie 7 căsătorii între parteneri GC-O din aceeaşi localitate. Un număr mult mai mare de căsătorii (28) s-au efectuat cu parteneri din alte localităţi. Există chiar un număr de 4 căsătorii în care ambii parteneri aveau domiciliul în alte localităţi.

43 Ioan Horga, Mircea Brie, Opţiuni maritale la populaţia greco-catolică din nord-vestul Transilvaniei între 1860 – 1879 (în continuare Opţiuni maritale...), în Analele Universităţii din Oradea, Fascicula Istorie-Arheologie, tom X, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2000, p. 85

44 A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 887, f. 62-73; dos. 888, f. 24-27

45 În cuprinsul parohiei Cenaloş erau comunităţi RC importante (peste 50 locuitori) în satele Cenaloş şi Sâniob (aici majoritatea populaţiei era maghiară). În parohia Sfârnaş, comunităţile RC cele mai importante erau la Hodoş, Sălard şi Vaida. În parohia Sânlazăr, satul Mişca,

înregistrau în filii, acolo unde populaţia greco-catolică era mai redusă ca număr, deci aria de selecţie a partenerului era restrânsă, simţindu-se nevoia ieşiri în afara cadrului strict etno-confesional. Habitatul, munca, averea şi sărbătorile comune cu încărcătura lor locală erau prilejuri de stabilire a contactelor prematrimoniale inter-confesionale la locuitorii din aceste parohii. Deplasările la mare distanţă pentru încheierea căsătoriei erau, credem, pentru această zonă o raritate. Locuitorii de aici nu se găseau pe mari axe de comunicaţie şi nici nu aveau ocupaţii ce impuneau deplasări mai lungi, în afara unor deplasări sezoniere pentru muncile agricole. Poate că în urma unor astfel de deplasări, care îi aveau în principal ca protagonişti pe bărbaţi, să se fi încheiat căsătoriile a 3 tineri GC din Spinuş cu fete RC din afara localităţii, având în vedere că în Spinuş erau doar 4-5 familii RC. Tot pe seama acestui fapt trebuie pusă şi căsătoria unui băiat GC din Spinuş cu o fată evanghelică, posibil din Sălard, unde era o mică comunitate evanghelică⁴⁷.

Raportând numărul de ani ai perioadei 1860-1879 (20) în care au fost consemnate căsătorii mixte la numărul total de mariaje inter-confesioanle înregistrate

Raportând numărul de ani ai perioadei 1860-1879 (20) în care au fost consemnate căsătorii mixte la numărul total de mariaje inter-confesioanle înregistrate

Im Dokument Family and Society in North-Western Transylvania(2nd Half of the 19th Century – Beginning of the 20th Century) (Seite 89-162)