IV. Căsătoria - condiţionări exterioare şi strategii ma ritale
1. Analiza strategiilor maritale
1.6. Căsătoria civilă şi diversitatea etno - confesională
Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 753, f. 19-40
Dintre aceste căsătorii, 57,6% (34 cazuri) au fost căsătorii încheiate între bărbaţi văduvi şi femei necăsătorite. La o singură căsătorie femeia a avut aceeaşi vârstă cu bărbatul, la una femeia a fost mai în vârstă decât bărbatul, iar în cazul celorlalte, toate femeile implicate au fost mai tinere decât bărbatul cu care s-au căsătorit. Vârsta medie a bărbatului a fost de 43,3 ani, iar a femeii de 27,2 ani. Cea mai mare diferenţă de vârstă constatată a fost de 34 ani. Această diferenţă de vârstă a fost înregistrată la data de 15 mai 1868, când Siptak Gyorgy (63 ani) s-a căsătorit cu Szabo Maria (29 ani)302.
Un număr de 14 căsătorii au fost încheiate între femei văduve şi bărbaţi necăsătoriţi. În acest caz, vârsta la căsătorie a celor doi soţi a oscilat foarte mult de la o căsătorie la alta (la 9 căsătorii, femeia era mai vârstnică decât bărbatul – diferenţa maximă de vârstă fiind de 12 ani, la o căsătorie, femeia a avut aceeaşi vârstă cu bărbatul, iar la 4 căsătorii, bărbatul a fost mai în vârstă decât femeia – diferenţa maximă de vârstă constatată fiind de 17 ani). Vârsta medie la căsătorie a fost de 31,8 ani la bărbaţi şi de 32,9 ani la bărbaţi.
Vârsta combinată a soţilor când amândoi sunt văduvi Vârsta soţului
(în ani) Vârsta soţiei (în ani)
< 30 30-39 40-49 50-59 60-69 > 69 ?
< 30
30-39 2
40-49 1 1
50-59 1 1
60-69 1
> 69
?
Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 753, f. 19-40
În cazul căsătoriilor dintre parteneri văduvi, constatăm o mai mare diversitate a distribuţiei acestora pe grupe de vârste. Vârsta medie la căsătorie a fost de 47,9 ani la bărbaţi şi de 36,1 ani la femei.
1.6. Căsătoria civilă şi diversitatea etno-confesională
Legile matrimoniale elaborate în anul 1894303 au fost cele mai complexe legi ce au reglementat raporturile politico-bisericeşti din domeniul matrimonial din a doua
302 A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 753, f. 75
303 Legea XXXI (despre dreptul matrimonial), Legea XXXII (despre religiunea pruncilor) şi
jumătate a secolului al XIX-lea. Prin claritatea lor, ele au reuşit să pună capăt neînţelegerilor dintre autorităţile laice şi cele bisericeşti. Mai mult, a fost tranşată, în favoarea statului, şi disputa pe probleme matrimoniale dintre diferitele confesiuni.
Căsătoria civilă devine obligatorie, iar cea religioasă facultativă. Tinerii care aveau nemulţumiri sau neînţelegeri cu Biserica puteau acum să ocolească cununia religioasă.
Mai mult, vechile dispute cu privire la căsătoriile mixte căpătau acum o altă conotaţie:
opoziţia Bisericii faţă de aceste mariaje nu mai putea fi atât de categorică. Discursul reprezentanţilor diverselor confesiuni a trebuit, din acest punct de vedere, să fie adaptat la noile realităţi. Iată deci, o căsătorie ce avea nevoie de diverse dispense acordate de forurile ecleziastice superioare (cu cheltuielile de rigoare!) putea acum să-şi găsească legitimitatea (e drept doar civilă!) mult mai uşor. Fenomenul mariajelor clandestine, a concubinajului, cunoaşte o altă etapă prin laicizarea actului cununiei. Statul doreşte o cât mai clară evidenţă a familiilor, fără însă a interveni în viaţa intimă a acestora.
Pentru a-şi garanta succesul, autoritatea laică a legat indirect transmiterea moştenirii asupra copiilor de actul cununiei civile a părinţilor.
Au fost în măsură aceste reglementări să scoată la lumină o altă dimensiune a fenomenului căsătoriilor mixte? Acolo unde exista o comunitate alcătuită din mai multe grupuri etnice şi confesionale a reuşit statul, prin legislaţia sa modernă, să rupă barierele dintre indivizi? Este greu de precizat dacă lucrurile au stat într-adevăr aşa.
Dincolo de orice încercare de stabilire a unor conexiuni între fenomenul căsătoriilor mixte şi legislaţia laică, căsătoriamixtă rămâne o mică revoluţie a convieţuirii comune.
Acolo unde convieţuiau două sau mai multe grupuri etnice sau confesionale, prin actul cununiei dintre două persoane ce aparţineau unor comunităţi etno-confesionale diferite, se producea o apropiere ce adâncea dialogul şi asigura convieţuirea. Micile sate, acolo unde oamenii se cunoşteau foarte bine, prin comportamentul locuitorilor treceau adesea dincolo de barierele confesionale. Căsătoria mixtă, la care erau obligaţi să recurgă tinerii, era doar o formă prin care se manifesta această convieţuire.
Comportamentul marital în comuna Tiream (1896-1920). Studiu de caz În componenţa comunei Tiream sunt incluse următoarele sate: Tiream, Vezendiu şi Portiţa. Acestea sunt situate în lungul şoselei Carei-Tăşnad pe o lungime de 12 km, având următoarele distanţe între ele: Tiream-Vezendiu 5 km, Vezendiu-Portiţa 1 km, Tiream-Vezendiu-Portiţa 6 km. Comuna Tiream este învecinată la nord cu oraşul Carei, la nord-vest cu comuna Petreşti, la sud cu comuna Căuş, la vest cu comuna Căuş şi oraşul Carei, la est cu comuna Andrid şi la sud-est cu comuna Santău.
Tiream era o localitate în care, pe lângă comunitatea românească şi maghiară, vieţuia şi o importantă comunitate germană. La 1900304, din totalul de 2.048 locuitori, 344 erau români, 878 erau maghiari, iar 822 erau germani. Confesional, această populaţie era împărţită astfel: 530 – GC, 1.441 – RC, 45 – CH, 31 –Iz şi 1 – EV.
Vezendiu număra la 1900 o populaţie totală de 928 locuitori. Dintre aceştia, 874 erau români, 34 erau maghiari, iar 20 erau germani. Confesional, 879 erau greco-catolici, 18 erau romano-catolici, 11 erau reformaţi, iar 20 erau izraeliţi305.
Satul Portiţa avea în acelaşi an o populaţie de 512 locuitori. Dintre aceştia, 461 erau români, 20 erau maghiari, iar 18 erau germani. Structura confesională era
adaugă Instrucţiunea Ministerului de Justiţie cu privire la aplicarea Legilor XXXI şi XXXIII, introdusă prin ordonanţa din 29 iunie 1895.
304 Recensământul din 1900..., p. 494-495
305 Ibidem
asemănătoare cu aceea a satului Vezendiu: 470 erau GC, 7 erau RC, 13 erau CH, iar 22 Iz306.
Între grupurile etnice şi cele religioase se pot stabili anumite conexiuni: cei de confesiune greco-catolică sunt români, dar şi maghiari, cei de confesiune romano-catolică în majoritate sunt şvabi, dar şi maghiari, cei reformaţii sunt maghiari, iar izraeliţii sunt evrei.
Realizarea acestui studiu s-a făcut prin cercetarea registrelor de stare civilă laice. Aceste registre se găsesc atât în Arhivele Consiliului Judeţean Satu Mare, cât şi în cele ale primăriei din localitatea Tiream307.
În această perioadă s-au încheiat un număr de 592 căsătorii (23,7 căsătorii/an).
Din punct de vedere confesional, cei doi soţi aparţineau următoarelor comunităţi religioase:
RC GC CH Iz Total
Soţul 298 50,3% 283 47,8% 8 1,4% 3 0,5% 592 100%
Soţia 300 50,7% 282 47,6% 7 1,2% 3 0,5% 592 100%
Sursă: Andreea Bertici, op. cit., p. 26
Soţii romano-catolici sunt în total 298 (50,3%), cei greco-catolici sunt 283 (47,8%), cei reformaţi 8 (1,4%), iar cei izraeliţi 3 (0,5%). În cazul soţiilor, 300 erau romano-catolice (50,7%), 282 erau greco-catolice (47,6%), 7 erau reformate (1,2%), iar 3 izraelite (0,5%). Aşa cum era de aşteptat, majoritatea căsătoriilor din această perioadă au implicat tineri de confesiune romano-catolică şi greco-catolică. O asemenea distribuţie confesională era dată şi de structura confesională a acestor localităţi.
Distribuţia confesională a căsătoriilor Religia soţiei
Religia soţului RC GC CH Iz Total
RC 284 11 3 298
GC 13 268 2 283
CH 3 3 2 8
Iz 3 3
Total 300 282 7 3 592
Sursă: Andreea Bertici, op. cit., p. 26
După cum poate fi observat din tabelul de mai sus, în perioada 1896-1920 s-au înregistrat 592 căsătorii. Dintre acestea, 560 căsătorii au fost intra-confesionale308, iar 32 de căsătorii au fost mixte inter-confesional (5,4%). Această pondere scăzută a căsătoriilor mixte scoate în evidenţă un comportament semi-închis al comunităţilor religioase din satele comunei Tiream.
306 Ibidem
307 Un aport important în cercetarea acestor registre l-a avut studenta Andreea Bertici, care a elaborat în anul 2001, sub îndrumarea prof.univ.dr. Ioan Horga şi conf.univ.dr. Gheorghe Şişeştean, la Universitatea din Oradea, o lucrare de diplomă intitulată Şvabii din Satu Mare.
Încercând să scoată în evidenţă cât mai multe aspecte şi trăsături ale comunităţii şvabilor din zona sătmăreană, Andreea Bertici a purces şi la o analiză asupra căsătoriilor din localitatea Tiream.
Cele mai multe căsătorii mixte s-au încheiat între parteneri RC şi GC (24 căsătorii). Analizând comparativ aceste cifre cu cele oferite de rapoartele parohiale, constatăm faptul că teoria noastră privind „legitimarea” unor mariaje mixte în contextul introducerii obligativităţii cununiei laice se confirmă. În perioada 1896-1910, preotul greco-catolic din parohia Tiream nu a raportat episcopiei de la Oradea nicio căsătorie mixtă(nu excludem posibilitatea ca aceste rapoarte să fi existat iar ele să se fi pierdut de-a lungul anilor). Am putea presupune că tinerii care încheiau căsătorii mixte s-au cununat doar în faţa preotului romano-catolic. O asemenea teorie nu poate fi susţinută de documente însă. Prezenţa căsătoriilor mixte în registrele de stare civilă laice ne determină să credem fie că aceşti tineri nu au trecut şi pe la biserică să se cunune, fie că preotul, în urma unor eventuale promisiuni de convertire, nu a mai consemnat drept căsătorii mixte aceste mariaje.
Din cele 24 căsătorii RC-GC, 13 au fost încheiate între bărbaţi greco-catolici şi femei romano-catolice, cu un procent de 4,6% din soţii greco-catolici şi 4,3% din soţiile romano-catolice, iar 11 când soţul este romano-catolic şi soţia greco-catolică (3,7% din soţii cu religie romano-catolică şi 3,9% din soţiile cu religia greco-catolică).
Numărul căsătoriilor dintre reformaţi a fost foarte redus (2 cazuri). Această pondere redusă a căsătoriilor dintre tineri reformaţi, coroborată cu numărul ridicat al căsătoriilor mixte ce implicau parteneri reformaţi (11 cazuri) s-a datorat dimensiunii reduse a acestei comunităţi, care era obligată să recurgă la mariaje în afara comunităţii.
Puţinii reprezentanţi ai comunităţii religioase izraelite manifestau un comportament marital ce confirmă caracterul închis al acestei comunităţi etnice şi religioase. Nicio căsătorie nu a implicat un izraelit şi o persoană de altă religie.
În cele ce urmează, dorim să analizăm vârsta la căsătorie a soţului, respectiv a soţiei, în asociere cu religia soţului, respectiv a soţiei. Vârsta la căsătorie pune în evidenţă tendinţele în evoluţia modelelor maritale. Astfel, o diferenţă mai mică de vârstă între soţ şi soţie indică liberalizarea tendinţelor maritale, o diferenţă mai mare arată tendinţa înspre un comportament tradiţional. Am asociat religia cu vârsta soţilor pentru a vedea dacă nu există o acţiune de selecţie maritală discriminatorie, în funcţie de vârsta partenerilor şi religie. Am grupat vârsta în următoarele categorii:
vârsta soţului mai mare decât vârsta soţiei
vârsta soţului mai mică decât vârsta soţiei
vârsta soţului este aceeaşi cu vârsta soţiei.
RC/RC GC/GC RC/GC GC/RC
Soţul este mai în vârstă decât soţia 255 239 8 10
Soţul şi soţia au aceeaşi vârstă 13 14 0 1
Soţia este mai în vârstă decât soţul 16 15 3 2
Total 284 268 11 13
Sursă: Andreea Bertici, op. cit., p. 26
Din tabelul de mai sus, putem observa că, în 255 de cazuri, la căsătoriile RC/RC, soţul este mai în vârstă decât soţia (asta înseamnă că 89,8% din numărul bărbaţilor RC care se căsătoresc cu femeie romano-catolică au vârsta mai mare decât soţia), 13 au aceeaşi vârstă cu soţia, ceea ce reprezintă 5,6%, iar în 16 cazuri soţia este mai în vârstă decât soţul. La căsătoriile GC/GC, în 239 cazuri vârsta soţului este mai mare decât a soţiei (aceste cazuri reprezintă 89,2% din procentul bărbaţilor greco-catolici care au soţii greco-catolice), 14 au aceeaşi vârstă (acestea reprezintă 5,2%), iar în 15 cazuri, cu un procent de 5,6%, soţia este mai în vârstă decât soţul. În cazul
căsătoriilor dintre bărbaţi RC şi femei GC şi a soţului GC cu soţie RC observăm puţine diferenţe comparativ cu celelalte două tipuri de căsătorii. În 72,7%, respectiv 76,9%, cazuri observăm tendinţa de căsătorie la care soţul era mai în vârstă şi în 27,3%, respectiv 15,4%, cazuri când soţia este mai în vârstă decât soţul.
În ceea ce priveşte căsătoriile dintre soţi romano-catolici şi femei reformate, din 3 cazuri, 2 s-au căsătorit cu soţii mai în vârstă şi unul cu o parteneră de aceeaşi vârstă. În dreptul căsătoriilor dintre bărbaţi greco-catolici şi femei reformate, din 2 cazuri, într-un caz soţul este mai în vârstă decât soţia, iar într-un caz au aceeaşi vârstă.
În ceea ce priveşte căsătoriile CH/CH, în ambele cazuri soţul este mai în vârstă decât soţia. Din cele 3 căsătorii a izraeliţilor, în 2 situaţii soţul este mai în vârstă decât soţia, iar într-un singur caz au aceeaşi vârstă.
Vârsta medie la căsătorie a fost în această perioadă de 28,07 ani la bărbaţi şi de 23,25 ani la femei. Vârsta minimă la căsătorie a fost de 15 ani la femei şi de 18 ani la bărbaţi. Vârsta maximă a fost de 71 ani la bărbaţi şi de 68 ani la femei.
Analizând aceste căsătorii după vârsta celor doi parteneri comparativ, formulăm concluzia conform căreia, deşi diferenţa de vârstă între soţi este ridicată, ceea ce înscrie comunitatea într-un comportament tradiţionalist, vârsta medie la căsătorie, atât în cazul bărbaţilor, cât şi în cazul femeilor, tinde să spargă modelul tradiţionalist, remarcându-se apariţia unui comportament de factură pre-urbană, apropierea de Carei influenţând comportamentul marital al tinerilor din aceste localităţi.
Pentru a analiza mobilitatea teritorială a celor doi soţi s-au făcut corelaţii în funcţie de religia soţului, între domiciliul soţului şi domiciliul soţiei. Pentru a avea o relevanţa mai mare, am analizat mobilitatea teritorială doar a căsătoriilor în care erau implicaţi parteneri RC şi GC. Am introdus următoarele categorii de localităţi:
- Tiream - Vezendiu - Portiţa
- Localităţi învecinate: Carei, Tăşnad, Andrid, Berveni, Lucăceni, Cămin, Căpleni, Ciumeşti, Domăneşti, Dindeşti, Foeni, Ghilvaci, Ghenci, Moftinul Mic, Moftinul Mare, Petreşti, Pişcolt, Resighea, Sanislău, Santău, Urziceni, Căuaş, Irina
- Localităţi din judeţ
- Localităţi din părţile vestice - Localităţi din Ungaria
Selecţia maritală în cazul soţilor romano-catolici era în 217 cazuri din localitatea Tiream, ceea ce reprezintă 74,6% din totalul soţilor romano-catolici. În 60 de cazuri (20,6%), soţii provin din satele învecinate. Această mobilitate relativ redusă a bărbaţilor romano-catolici era asociată uneia şi mai reduse în cazul soţiilor acestora:
291 dintre acestea aveau domiciliul în Tiream (97,65%).
Domiciliul soţilor la căsătorie când soţul era romano-catolic
Domiciliul soţului Domiciliul soţiei
Tiream Vezendiu Portiţa Localităţi
învecinate Total
Tiream 217 3 220
Vezendiu 1 1
Portiţa 1 1
Localităţile din judeţ 6 1 7
Localităţi din părţile vestice 2 2
Localităţi din Ungaria 6 6
Total 291 2 2 3 298
Sursă: Andreea Bertici, op. cit., p. 26
Numărul redus al persoanelor ce proveneau din Portiţa sau Vezendiu (localităţi ale căror căsătorii au fost incluse integral în acest studiu) s-a datorat dimensiunii foarte reduse a comunităţii romano-catolice din aceste localităţi.
Domiciliul soţilor la căsătorie când soţul era greco-catolic
Domiciliul soţului Domiciliul soţiei
Tiream Vezendiu Portiţa Localităţi
învecinate Localităţi
din judeţ Localităţi din Ungaria
Total
Tiream 94 2 1 1 1 99
Vezendiu 4 51 5 2 62
Portiţa 1 2 23 1 27
Localităţi învecinate 28 21 12 1 62
Localităţile din judeţ 12 5 17
Localităţi din părţile vestice 1 1 2
Localităţi din Ungaria 10 1 2 1 14
Total 150 83 43 5 1 1 283
Sursă: Andreea Bertici, op. cit., p. 26
Provenienţa soţilor, atunci când bărbaţii erau greco-catolici, este mult mai diversă decât în cazul căsătoriilor în care erau implicaţi bărbaţi romano-catolici. Din cele 283 de căsătorii ce se încadrau în această categorie, 168 (59,4%) implicau parteneri din interiorul localităţii (Tiream, Vezindiu şi Portiţa). Acestora li se adăugau căsătoriile încheiate între tineri din una din cele trei localităţi cu parteneri din celelalte două (15 cazuri). Restul căsătoriilor s-au încheiat cu parteneri din alte localităţi.
Mobilitate mai mare prin căsătorie s-a dovedit a avea, şi în acest caz, tot bărbatul.
2. Determinismele etno-confesionale şi socio-profesionale ale căsătoriei
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea în această regiune exista o societate rurală tradiţională, excepţie făceau doar câteva centre urbane şi regiunile imediat învecinate ale acestora (caracterul urban este dovedit şi de analiza comportamentului marital). Este o lume a constrângerilor şi eşaloanelor la care trebuie să se conformeze toţi indivizii apartenenţi grupului. Devianţele sociale, de orice natură ar fi, sunt privite cu scepticism. Perceptele morale şi religioase constituiau desigur o chestiune foarte importantă pentru acele vremuri.
Exista o constrângere foarte consistentă, aceasta se manifesta ca un fel de cenzură din partea comunităţii şi chiar a bisericii. În cazul unei căsătorii mixte ambele autorităţi ecleziastice ale tinerilor ce se căsătoreau trebuiau consultate şi „convinse”.
O căsătorie între tineri de confesiune greco-catolică şi ortodoxă era privită ca aproape normală în unele comunităţi. Acest lucru se explică şi prin faptul că puţini enoriaşi percepeau diferenţele între cele două confesiuni. Totodată, avem în vedere şi aspectul etnic, etnia nu poate fi separată în acest caz de confesiune, atât greco-catolicii, cât şi ortodocşii sunt în acest spaţiu în marea lor majoritate de etnie română. De aceste lucruri trebuie să se ţină cont cu atât mai mult cu cât am luat în discuţie un spaţiu majoritar rural, unde „legile” cutumiare se suprapun peste cele oficiale.
Pe de altă parte, în comunităţile mixte greco-catolice şi romano-catolice, căsătoriile inter-confesionale sunt acceptate mai uşor la nivelul „oficial”, aceasta datorită faptului că ambele confesiuni se aflau sub aceeaşi autoritate ierarhic superioară, respectiv scaunul papal. În comunităţile cu credincioşi greco-catolici în majoritate covârşitoare ponderea căsătoriile mixte este foarte scăzută. Majoritatea căsătoriilor la această dată se realizau între parteneri ce proveneau din interiorul localităţii, din localităţile aflate în imediata vecinătate, mai rar din localităţi îndepărtate. În acest ultim caz majoritatea tinerilor îşi caută parteneri de aceeaşi confesiune309. Nu atâtreţinerea însă în faţa unui partener dintr-o altă localitate părea a influenţa comportamentul marital al tinerilor din regiune, cât faptul că majoritatea acestora nu prea aveau unde să intre în contact cu persoanele din afara localităţii, sau cu persoane domiciliate pe o rază mult îndepărtată de satul în care locuiau. Putem deci să considerăm şi acest impediment al zonei restrânse din care se făcea selecţia maritală ca pe o constrângere a acelor vremuri.
Alt aspect care trebuie luat în considerare este acela al aspiraţiei spre un anumit status social. S-a constatat că într-o mare proporţie căsătoriile mixte cu parteneri din altă localitate au şi o motivaţie socio-profesională; unul din parteneri aspira spre statutul social al celuilalt.
O importantă constrângere sau, din contră, o determinare puternică în calea realizării unei familii mixte inter-confesionale vine din partea familiei tinerilor.
Numeroase sunt cazurile când părinţii s-au opus cu desăvârşire realizării unei căsătorii de acest gen. Băieţii erau privaţi de dreptul de moştenire, apoi există noţiunea de „fată imorală” în ochii comunităţii şi de aici presiunea ce se exercită asupra familiei, iar prin intermediul acesteia asupra tinerilor. Nu în ultimul rând, necesitatea de a face parte dintr-o familie comună cu părinţii îi face pe tineri să respecte deciziile care li se impuneau. A te separa de familie, a-ţi „ridica satul în cap”, însemna un lucru grav în condiţiile în care oamenii erau nevoiţi să se sprijine reciproc.
Cum am amintit deja, o puternică presiune în calea realizării unei căsătorii mixte vine din partea bisericii. Ambele parohii din care provin tinerii trebuiesc consultate. Pentru a se putea oficia cununia religioasă era nevoie de obţinerea unei dispense de logodnă de la protopopiat (aceste dispense veneau cu întârzieri de săptămâni sau chiar luni, existau situaţii când căsătoriile nu erau acceptate, deci dispensa nu va fi dată niciodată). Dispensa trebuia plătită, suma era destul de mare aşa încât foarte mulţi tineri nu îşi permiteau să o plătească, acest impediment era rezolvat de către mulţi prin căsătoria clandestină, „sălbatică”310. Se dorea însă limitarea acestui fenomen, biserica, dar şi statul, luând măsuri în acest sens.
Mentalitatea socială la nivelul comunităţii, familiei, bisericii sau şcolii nu se accepta, şi nu se vroia, deranjată de niciun fel de factori perturbatori. Românii (şi greco-catolicii prin urmare), în general agricultori, erau legaţi de pământ în sensul că mobilitatea acestora era foarte mică. Satele româneşti, dar nu numai, erau societăţi închise. Sunt păstrate aici toate normele vieţii tradiţionale. Obiceiurile rămân intacte.
309 La Suncuiuşul de Beiuş în perioada 1856-1910, din 90 de căsătorii în care sunt aduşi
309 La Suncuiuşul de Beiuş în perioada 1856-1910, din 90 de căsătorii în care sunt aduşi