Localitatea Sfârnaş este situată într-o regiune cu o populaţie mai diversă din punct de vedere etnic (în comparaţie cu Păuleşti). Distribuţia etno-confesională a populaţiei este oarecum asemănătoare cu aceea a localităţilor învecinate. Se impune a se face totuşi precizarea faptului că deşi în satele actualei comune Ciuhoi există, din punct de vedere etnic, două mari comunităţi, repartiţia etnică a populaţiei nu este una uniformă. Comunitatea românească este mai numeroasă în Ciuhoi (aici ea împărtăşea în majoritate confesiunea ortodoxă), în Cenaloş şi Sfârnaş, unde aceştia erau în majoritate greco-catolici. Deşi prezentă în toate aceste localităţi, comunitatea maghiară este concentrată în localitatea Sâniob, unde la 1880 număra 1.075 de persoane. De altfel, această diversitate a populaţiei pe o arie relativ restrânsă este realmente o sursă importantă pentru mariajele mixte, etnic şi confesional, la românii greco-catolici din Cenaloş şi Sfârnaş. La 1880, din totalul de 285 de locuitori, câţi număra localitatea Sfârnaş, 226 erau români, 45 erau maghiari, 1 era rutean, 5 aveau limba maternă necunoscută, iar 8 aveau alte naţionalităţi (confesional această populaţie era împărţită după cum urmează: 239 – GC, 10 – RC, 13 – CH, iar 23 erau Iz – ceea ce demonstrează existenţa unei importante comunităţi evreieşti, asta în ciuda faptului că ei nu apar consemnaţi etnic, după limba maternă)75. La 1900, populaţia localităţii număra 322 de persoane (etno-ligvistic: 242 – români, 72 – maghiari, 1 – german, 1 – slovac, iar 6 persoane erau consemnate la rubrica „altele”; confesional: 18 – O, 239 – GC, 24 – RC, 24 –CH şi 23 – Iz)76. Interesantă este în această localitate creşterea, în doar 20 de ani, a comunităţii O, dar şi a celei RC şi CH. Această creştere poate fi pusă pe seama unei migraţii din localităţile învecinate, în special prin căsătorie şi naşterea copiilor în aceste familii, dar, aşa cum vom vedea din analiza registrelor de stare civilă, o mică comunitate ortodoxă posibil că a existat în ciuda datelor recensământului chiar şi înainte de 1880.
În perioada cercetată, în parohia Sfârnaş au fost înregistrate 96 de căsătorii.
Din totalul acestora, doar 17 au fost căsătorii mixte (17,7%)77. Acest procent se situează sub cel înregistrat în localitatea Păuleşti (asta în condiţiile în care diversitatea etno-confesională a populaţiei în zona Sfârnaş era mai mare decât în cea a satului Păuleşti). Pentru explicarea acestui fenomen putem înainta două supoziţii: 1. în regiunea Păuleşti-Brusturi populaţia românească era de departe majoritară, iar în zona învecinată localităţii Sfârnaş comunitatea maghiară era cea mai numeroasă (depăşind-o numeric pe cea românească). Plecând de la aceste ipoteze, putem să coroborăm determinismele confesionale cu cele etnice, fapt ce explică apetitul mai mare al românilor greco-catolici de a se căsători cu români ortodocşi (numeroşi în satele învecinate localităţii Păuleşti); 2. în zona Păuleşti comunitatea greco-catolică era mult mai redusă decât în cea a regiunii Sfârnaş-Cenaloş, deci şi posibilitatea alegerii partenerului în interiorul confesiunii era diferită.
74 Este vorba despre căsătoria încheiată la 24 octombrie 1873 între Gavris Gabor (25 ani) şi Sora Ana (22 ani). Ibidem, dos. 888, f. 24
75 Recensământul din 1880..., p. 61
76 Recensământul din 1900..., p. 126-127
77 A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 1098, f. 12-18; dos. 1099, f. 1-8
Confesiunea şi locul de origine al partenerilor
Anul Nr.
căs.
înreg.
căs. Nr.
mixte
Căsătorii cu parteneri din aceeaşi
localitate. Raport bărbaţi/femei Căsătorii cu parteneri din altă localitate.
Raport bărbaţi/femei
GC/GC GC/O GC/RC GC/ CH O/ GC RC/GC CH/GC GC/GC GC/O GC/RC GC/ CH O/ GC RC/GC CH/GC
1860 4 3 1
1861 9 1 3 1 5
1862 4 3 1
1863 3 1 2
1864 7 4 2 3 2
1865 7 2 5 1 1
1866 5 2 1 1 2 1
1867 4 2 2 1 1
1868 7 1 3 3 1
1869 8 1 4 3 1
1870 2 1 1 1
1871 4 2 2
1872 7 4 3
1873 2 2
1874 4 2 1 2 1
1875 5 3 2
187678
1877 5 1 3 1 1
1878 5 3 2
1879 2 2
1880 2 2
Total 96 17 44 3 4 35 1 2 5 2
Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 1098, f. 12-18; dos. 1099, f. 1-8
Dacă urmărim informaţiile prezentate în tabelul de mai sus, putem confirma înclinaţia mai mare a tinerilor greco-catolici spre căsătorii cu parteneri ortodocşi: 13 căsătorii (76,47%) din totalul celor 17 consemnate sunt realizate cu parteneri O.
Interesant de remarcat sunt cele 7 căsătorii încheiate cu parteneri O din localitate (înainte de anul 1880, an în care recensământul maghiar nu a consemnat prezenţa în localitate a ortodocşilor). Nu putem şti exact ceea ce s-a întâmplat în această localitate.
Izvoarele pe care le avem la dispoziţie ne oferă doar posibilitatea unei interpretări aproximative: fie că cele 7 persoane (3 femei şi 4 bărbaţi) s-au stabilit înaintea căsătoriei în localitate, iar apoi s-au convertit la GC; fie preotul a greşit când i-a înregistrat drept O (deşi puţin probabil); fie mica comunitate ortodoxă (dacă ea a existat înainte de 1880) era atât de apropiată de GC încât a fost înregistrată la recensământ în aceeaşi categorie, pentru ca apoi, 20 de ani mai târziu, să reapară sub influenţa unei mai mari rigurozităţi de înregistrare a populaţiei. Un eventual studiu ulterior va putea, probabil, lămuri această chestiune. Cele 4 căsătorii ce implică parteneri consideraţi a fi de altă etnie (2 cu RC şi 2 cu CH) sunt toate încheiate cu parteneri din alte localităţi. Nu excludem ca cele două femei GC ce s-au căsătorit cu partenerii RC sau bărbaţii GC care s-au căsătorit cu femeile CH să fie chiar maghiari
78 În acest an nu a fost consemnată nicio căsătorie.
(într-o astfel de situaţie determinismul etnic să fi funcţionat şi pe această direcţie), bine ştiut fiind faptul că în localitate o parte dintre maghiari erau GC79.
Sub raportul apetenţei pe sexe pentru căsătorii mixte, se poate observa că există o apetenţă mai mare la femei (11 de cazuri din 17), adică 64,7%, decât la bărbaţi (35,3%)80.
Analizând locul de provenienţă al celor doi miri, putem obţine informaţii utile privind condiţionările şi mecanismele maritale la populaţia din localitatea Sfârnaş.
Aflat într-o zonă mai joasă decât Păuleşti, Sfârnaşul făcea parte dintr-o regiune mai extinsă ce oferea posibilitatea găsirii unor munci sezoniere. Sub influenţa acestui factor, dar şi al emancipării mai mari, bărbaţii circulau mai mult intrând astfel în contact şi realizând alianţe matrimoniale cu fete din Sfârnaş. Tabelul de mai jos relevă faptul că provenienţa soţilor în momentul căsătoriei era mult mai diversă decât a soţiilor. Şi într-un caz şi în altul, majoritatea sunt originari din Sfârnaş. Această realitate trebuie privită totuşi sub rezerva faptului că, dacă 18 femei aleg să vină în localitate să se căsătorească aici, numărul bărbaţilor este aproape dublu (35)81.
Domiciliul soţilor la căsătorie
Soţul Soţia
Localitatea Cazuri consemnate Localitatea Cazuri consemnate
Sfârnaş 61 Sfârnaş 78
Livada 3 Diosig 2
Burzuc 1 Burzuc 1
Cenaloş 2 Ciuhoi 4
Cetariu 1 Fegernic 1
Chioag 1 Nădar 2
Chiraleu 2 Parhida 1
Ciuhoi 8 Sârbi 2
Ciuleşti 2 Sălard 1
Diosig 1 Sălard 2
Nădar 3 Vaida 1
Parhida 1
Santăul Mare 2
Sârbi 1
Sălard 3
Necunoscută
Nr. căsătorii 96 Nr. căsătorii 96
Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 1098, f. 12-18; dos. 1099, f. 1-8
În privinţa distribuţiei sezoniere a căsătoriilor, tabelul de mai jos confirmă comportamentul general, specific întregii populaţii din regiune. Puţine căsătorii erau încheiate în perioada muncilor sezoniere, când munca câmpului reţinea comunitatea rurală de la întregul cortegiu al ritualurilor nunţii (care ţineau mai multe zile). De asemenea, la fel ca şi în alte cazuri, caracterul tradiţional şi influenţa puternică a Bisericii limitau până la zero căsătoriile din lunile de post (a se vedea lunile decembrie şi aprilie).
79 Recensământul din 1880..., p. 61-62; În localitate, la 1880, locuiau, potrivit indormaţiilor oferite de către recensământul ungar, 45 de maghiari. În acelaşi an, în localitate numărul RC era de 10 persoane, iar cel al CH de 13. Este evident că o parte dintre maghiari erau fie O, ceea ce era puţin probabil, fie GC.
80 A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 1098, f. 12-18; dos. 1099, f. 1-8
81 Ibidem
Repartiţia lunară a căsătoriilor
Total Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
Nr. căsătorii 96 6 39 3 - 10 7 5 3 1 2 20 -
Procent (%) 100 6,3 40,6 3,1 0 10,4 7,3 5,2 3,1 1,0 2,1 20,8 0
Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 1098, f. 12-18; dos. 1099, f. 1-8
În privinţa vârstei la căsătorie, putem observa, în comparaţie cu localitatea Păuleşti, o medie mai redusă, dar şi o interesantă distribuţie pe grupe de vârstă a celor doi soţi. Astfel, la o primă analiză, putem observa o diferenţă relativ mare între grupa de vârstă a bărbatului şi grupa corespunzătoare femeii. Spre deosebire de Păuleşti, cele mai multe fete la prima căsătorie ajung în faţa altarului la vârste de sub 20 de ani. În cazul băieţilor, grupa de vârstă cu cele mai multe cazuri de căsătorii este cea de 25-29 de ani, urmată de grupa 20-24 de ani82.
Vârsta la căsătorie a soţului şi soţiei (fără văduvi) Vârsta soţului
(în ani) Vârsta soţiei (în ani)
15-19 20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49 50-54 55-59 >60 ? 15-19
20-24 15 9
25-29 11 13 1
30-34 3 4
35-39 40-44 45-49 50-54 55-59
>60
? 1
Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 1098, f. 12-18; dos. 1099, f. 1-8
Vârsta medie a tinerilor la prima căsătorie reliefează diferenţa de vârstă la căsătorie dintre bărbaţi şi femei. În cazul bărbaţilor, această medie este de 25,15 ani, iar în cazul femeilor de 19,15 ani83.
Vârsta medie la căsătorie când unul dintre soţi este văduv creşte uşor. Această creştere este introdusă de căsătoriile realizate de către persoane rămase necăsătorite până la vârstă mai înaintată (în special bărbaţi) cu parteneri rămaşi văduvi. La o privire generală asupra tabelului de mai jos, putem remaca faptul că cele mai multe căsătorii implică o femeie care are o vârstă de sub 30 de ani (11 din 14 asemenea cazuri).
Analizând în detaliu acest fenomen, am ajuns la următoarele concluzii:
1. În cazul căsătoriilor dintre un bărbat văduv şi o femeie la prima căsătorie (6 cazuri), diferenţa de vârsta dintre bărbat şi femeie era foarte mare. Vârsta medie la căsătorie a bărbatului era de 36,16 ani, iar a femeii de 22,16 ani. Această diferenţă de vârstă, dar şi de statut, poate fi pusă pe seama faptului că în cele mai multe cazuri aceşti bărbaţi rămaşi văduvi aveau o situaţie materială bună şi stabilă, fără însă a neglija şi mentalitatea colectivă, favorabilă în asemenea cazuri bărbaţilor.
2. În cazul căsătoriilor dintre o femeie văduvă şi un bărbat aflat la prima căsătorie (8 cazuri), vârsta acestora era relativ apropiată. Mai mult, media vârstei femeii
82 Ibidem
83 Ibidem
(29,12 ani) era mai mare decât a bărbatului (28,25). Fenomenul acesta ni se pare oarecum surprinzător în condiţiile în care femeia avea un statut „inferior”. La o analiză a cazurilor, putem observa câteva exemple ce au introdus o schimbare în raportul dintre media de vârstă a bărbatului şi cea a femeii: Flore Opre, în vârstă de 28 de ani, a început o relaţie cu Maria Czudanu (40 de ani) rămasă văduvă, ambii din Sfârnaş; de „gura satului” însă, aceştia s-au căsătorit pe 22 februarie 186984.
Vârsta combinată a soţilor când unul este văduv Vârsta soţului
(în ani) Vârsta soţiei (în ani)
< 30 30-39 40-49 50-59 60-69 > 69
< 30 6 1 1
30-39 2 1
40-49 3
50-59 60-69
> 69
Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 1098, f. 12-18; dos. 1099, f. 1-8
Analizând cazurile căsătoriilor ce implicau un partener văduv, am fi tentaţi să spunem că asupra acestora nu s-ar răsfrânge niciun fel de condiţionare (asta în condiţiile în care vârsta medie a lor era mai mare decât a partenerilor). Aceste cazuri trebuiesc privite însă sub rezerva unor excepţii introduse de statutul, averea şi eventual numărul copiilor rămaşi în urma decesului vechiului partener. În realitate, unei persoane rămase văduve, mai ales dacă avea o vârstă de peste 30 de ani, posibilităţile de încheiere a unei căsătorii erau mult limitate. Cei mai mulţi dintre aceştia se căsătoreau tot cu văduvi. În Sfârnaş, în perioada cercetată, întâlnim 25 de căsătorii ce implicau soţi care ambii aveau starea civilă de văduvi.
Vârsta combinată a soţilor când amândoi sunt văduvi Vârsta soţului
(în ani) Vârsta soţiei (în ani)
< 30 30-39 40-49 50-59 60-69 > 69
< 30 4 1
30 - 39 4 3 1
40 - 49 5 2 1
50 - 59 1 2 2
60 - 69 1 1
> 69
Sursă: A.N-D.J. BH, Colecţia Registrelor de Stare Civilă, dos. 1098, f. 12-18; dos. 1099, f. 1-8
Vârsta medie la căsătorie în acest caz este şi mai ridicată în comparaţie cu cazurile în care doar unul dintre parteneri este văduv. Explicaţia acestui fapt rezultă din logica teoriei potrivit căreia o persoană rămasă văduvă la tinereţe avea posibilitatea de a-şi găsi un partener, de vârstă apropiată, rămas necăsătorit. În general, sub rezervele de rigoare, putem spune că cei mai mulţi dintre văduvi încercau prima opţiune:
căsătoria cu un partener necăsătorit. Dacă vârsta înaintată nu le permite o asemenea căsătorie, ei se orientează spre o căsătorie cu un partener rămas şi el văduv la o vârstă
84 Ibidem, dos. 1099, f. 2
apropiată. Diferenţa între media de vârstă a bărbatului (41,68 ani) şi cea a femeii (35,2 ani) se înscrie în marja normală pentru această perioadă.
Protopopiatul BEIUŞ
Potrivit schematismului episcopal, la 1900, protopopiatul beiuşean cuprinde un număr de 14 parohii: Beiuş, Delani (azi localitate subordonată administrativ oraşului Beiuş), Băiţa (azi localitate subordonată administrativ oraşului Nucet), Pocola şi Petrani (situate pe teritoriul actualei comune Pocola), Finiş, Fiziş, Ioaniş şi Şuncuiuş de Beiuş (situate în actuala comună Finiş), Drăgoteni (comuna Remetea), Uileacu de Beiuş, Prisaca şi Vălani (în actuala comună Uileacu de Beiuş) şi Negru (actuala localitate Grădinari din comuna Drăgăneşti). Toate aceste parohii erau situate în Depresiunea Beiuş, o regiune cu un specific tradiţional românesc.
Din punct de vedere etno-confesional, în regiunea Depresiunii Beiuş locuia o populaţie majoritar românească, de confesiune ortodoxă, dar şi greco-catolică (este cazul localităţilor în care existau aceste centre parohiale ale protopopiatului). Beiuşul, la 1880, avea o populaţie ce număra 2.614 locuitori (etnic: 1.049 – români, 1.310 – maghiari, 67 – germani, 22 – slovaci, 2 – ruteni, 89 –alte naţionalităţi, 6 străini şi 69 – cu limbă maternă necunoscută; confesional: 645 – O, 593 – GC, 524 – RC, 566 – CH, 272 – Iz, 6 – EV, 1 – unitarian)85. La 1900, din totalul de 3.631 de locuitori, 1.591 erau români, iar 1.974 erau maghiari. Restul populaţiei era împărţită după cum urmează: 27 – germani, 20 – slovaci, 1 – rutean, 1 – croat, 1 –sârb, iar 16 persoane erau încadrate la rubrica „altele”. Din punct de vedere confesional, 969 persoane împărtăşeau credinţa ortodoxă, 864 pe cea greco-catolică, 608 pe cea romano-catolică, 628 pe cea calvină, 25 pe cea evanghelică, 6 pe cea unitariană, 530 pe cea mozaică, iar o persoană era consemnată la rubrica „alte religii”86. Delani avea, la 1880, o populaţie de 333 de locuitori, în majoritate români (95,5%, acest procent urcă în 1900 la 99,5%) de confesiune greco-catolică (100% în 1880 şi 98,9% în 1900)87. Băiţa, centru industrial local, atrăgea o populaţie foarte diversă în localitate. La 1880, din punct de vedere etnic, cei 807 locuitori erau împărţiţi după cum urmează: 557 – români, 50 – maghiari, 181 – germani, 1 – rutean, iar 18 – limba maternă necunoscută. Confesional, cele mai importante comunităţi erau cele GC (423 de enoriaşi), RC (229 de enoriaşi) şi O (150 de enoriaşi)88. La 1900, din totalul celor 902 locuitori, 627 erau români, 150 erau maghiari, 108 erau germani, 5 erau slovaci, iar 12 aveau alte naţionalităţi. Confesional, aceeaşi populaţie avea următoarea structură: 184 – O, 436 – GC, 263 – RC, 6 – CH, 1 – EV, 12 – Iz89. Localitatea Pocola avea o populaţie majoritar românească90 (91,4% în 1880 şi 95,2% în 1900) împărţită confesional între ortodocşi şi greco-catolici (la 1880, din totalul de 397 locuitori, 170 erau O, iar 203 erau GC; la 1900, din totalul de 504 de
85 Recensământul din 1880..., p. 50-51
86 Recensământul din 1900..., p. 110-111
87 Recensământul din 1880..., p. 50-51; Recensământul din 1900..., p. 110-111. În localitate mai locuiau câţiva maghiari şi câţiva evrei.
88 Recensământul din 1880..., p. 50-51
89 Recensământul din 1900..., p. 111
90 Conform celor două recensăminte analizate, în localitate mai exista şi o mică comunitate maghiară ce număra 19, respectiv 24 de persoane, dar şi câţiva evrei.
locuitori, 315 erau O, iar 165 erau GC91). Petrani este o localitate cu o structură etnică apropiată Pocolei (ponderea românilor era la 1880 de 88,4%, iar la 1900 de 99,3%), cu deosebirea că această populaţie românească era majoritar greco-catolică (comunitatea greco-catolică număra, la 1880, 504 enoriaşi – din totalul de 518 locuitori, iar la 1900, 581 – din totalul de 587). Finiş92 era o localitate cu o populaţie majoritar maghiară (la 1880, din totalul de 1.210 locuitori 836 erau maghiari; la 1900, din 1.617 locuitori, această comunitate număra 1.166) ce împărtăşea aproape în totalitate credinţa calvină.
Comunitatea românească din localitate era de 312 persoane la 1880 şi de 485 de persoane la 1900. Confesional, românii erau majoritar greco-catolici. Comunitatea ortodoxă de aici număra la 1880 doar 9 persoane, dar la 1900 ea a crescut la 81 (posibil că această majorare să se datoreze unor modalităţi de înregistrare diferite, la fel ca şi în cazul altor localităţi din zona beiuşeană). Fiziş avea o populaţie compact românească ce împărtăşea într-o proporţie covârşitoare greco-catolicismul. La 1880, din totalul celor 218 locuitori, 204 erau români (în localitate exista în acelaşi an o comunitate greco-catolică ce număra 207 enoriaşi). La 1900, din totalul celor 302 locuitori, 300 erau români, iar comunitatea greco-catolică de aici număra 298 de enoriaşi. Ioaniş, la fel ca şi Finiş, avea o populaţie mixtă etnic (la 1880, din totalul de 342 locuitori, 131 erau români, iar comunitatea maghiară de aici număra 170 persoane; la 1900, dintre cei 488 de locuitori, 201 erau români, în vreme ce maghiarii era în număr de 287).
Compoziţia etnică este reflectată şi în structura confesională a populaţiei din localitate:
maghiarii erau calvini, iar românii majoritar greco-catolici (comunitatea ortodoxă număra doar 32 de persoane la 1880, iar la 1900 aceasta a crescut la 43 de enoriaşi).
Localitatea Şuncuiuş de Beiuş intra şi ea în aceeaşi categorie. La 1880, comunitatea românească reprezenta 48,9%, iar cea maghiară 45%. La 1900, situaţia s-a inversat oarecum: comunitatea românească reprezenta 46,9%, iar cea maghiară 48,2%. Pe lângă calvini şi greco-catolici, în localitate exista şi o mică comunitate ortodoxă ce număra 19 persoane la 1900. Uileacu de Beiuş93 este locuit de asemenea de două comunităţi etnic compacte (română şi maghiară). La 1880, comunitatea maghiară număra 692 de locuitori (din totalul de 1.012), iar cea românească 289 de persoane. La 1900, din totalul de 1.190 de persoane, 829 erau maghiari, iar 356 erau români. Confesional, maghiarii erau calvini iar românii erau majoritar greco-catolici. Prisaca şi Vălani erau două localităţi cu populaţie românească ce reprezenta peste 99% din totalul populaţiei.
Confesional această populaţie era majoritar greco-catolică. În Vălani, la 1880, toţi locuitorii erau GC, pentru ca, la 1900, doar 3 persoane să împărtăşească alte religii. În Prisaca exista pe lângă comunitatea greco-catolică şi o comunitate ortodoxă ce număra 50 persoane la 1880 şi 51 la 1900. Localitatea Grădinari (Negru, cum mai era numită) avea o populaţie mixtă etnic (comunitatea românească număra, la 1880, 157 de persoane, iar la 1900 aceasta era alcătuită din 175 de persoane; comunitatea maghiară avea 136 de persoane în 1880 şi 216 în 1900). Confesional, cele două comunităţi împărtăşeau, în proporţie apropiată de 100%, credinţa greco-catolică (românii) şi calvină (maghiarii).
91 Această creştere a comunităţii ortodoxe (oarecum pe seama celei greco-catolice) pune iarăşi în discuţie validitatea datelor oferite de către recensămintele maghiare (în special a celui din 1880).
92Pentru localităţile ce aparţin azi de comuna Finiş, datele au fost culese din Recensământul din 1880..., p. 64-65 şi Recensământul din 1900..., p. 134-135.
93 Pentru localităţile ce aparţin azi de comuna Uileacu de Beiuş, datele au fost culese din Recensământul din 1880..., p. 80-81 şi Recensământul din 1900..., p. 162-163.
Analizând informaţiile legate de structura etno-confesională a populaţiei din parohiile protopopiatului greco-catolic de Beiuş, putem concluziona prin stabilirea unor caracteristici generale. În Beiuş, populaţia avea o mare diversitate etnică şi confesională. Apoi, în regiune existau doar două parohii cu populaţie mixtă greco -catolică şi ortodoxă (Drăgoteni şi Pocola), celelalte parohii cuprindeau o populaţie greco-catolică compactă (Fiziş, Delani, Petrani, Prisaca, Vălani) sau care trăiau alături de o populaţie maghiară de confesiune romano-catolică (Băiţa) sau reformată (Uileacu de Beiuş, Finiş, Ioaniş, Grădinari, Şuncuiuşde Beiuş). Afinităţile dintre greco-catolici şi ortodocşi sunt evident de natură sentimentală (ambele confesiuni îşi au enoriaşii din rândul populaţiei româneşti). După cum vom putea observa, majoritatea căsătoriilor mixte în acest protopopiat s-au realizat între credincioşii celor două confesiuni.
În perioada 1860-1879, din cele 14 parohii ale protopopiatului, au avut loc căsătorii mixte numai în 3 parohii (adică în 21,4%). Legat de studiul acestei perioade, se cuvine să facem câteva precizări: 1. în general, fenomenul căsătoriilor mixte în perioada 1860-1879 este greu de stabilit din cauza rarităţii rapoartelor parohiilor, care s-au pierdut în cele mai multe cazuri; 2. căsătoriile mixte prezentate în tabelul de mai jos au fost consemnate într-o mică măsură în rapoartele parohiale94; 3. în urma studiilor de caz, s-a constatat o diferenţă foarte mare între informaţiile din rapoartele parohiale (puţine pentru această perioadă) şi cele rezultate din cercetarea registrelor parohiale; 4.
o altă constatare este legată de natura înregistrărilor; consemnările din registrele de stare civile sunt şi ele lacunare şi lipsite de consecvenţă.
Dincolo de neajunsurile documentare, puţinele căsătorii mixte consemnate în registrele celor trei parohii sunt în măsură, credem, să evidenţieze determinismele confesionale şi etnice atunci când se realizau aceste căsătorii mixte. Dacă analizăm tabloul de mai jos din punct de vedere etno-confesional, putem observa: 1. partenerii preferaţi ai tinerilor GC sunt cei O (sunt consemnate 12 astfel de cazuri, reprezentând 42,85% din totalul căsătoriilor mixte). Acest procent s-ar putea să ni se pară mic în comparaţie cu alte regiuni, însă nu trebuie să omitem a preciza că 17 dintre cele 28 de căsătorii mixte înregistrate în această perioadă sunt consemnate în Beiuş (localitate cu
Dincolo de neajunsurile documentare, puţinele căsătorii mixte consemnate în registrele celor trei parohii sunt în măsură, credem, să evidenţieze determinismele confesionale şi etnice atunci când se realizau aceste căsătorii mixte. Dacă analizăm tabloul de mai jos din punct de vedere etno-confesional, putem observa: 1. partenerii preferaţi ai tinerilor GC sunt cei O (sunt consemnate 12 astfel de cazuri, reprezentând 42,85% din totalul căsătoriilor mixte). Acest procent s-ar putea să ni se pară mic în comparaţie cu alte regiuni, însă nu trebuie să omitem a preciza că 17 dintre cele 28 de căsătorii mixte înregistrate în această perioadă sunt consemnate în Beiuş (localitate cu