Colectivul profesoral al Academiei de Drept din Oradea în primii trei ani de guvernare românească

Exercitarea dreptului de suveranitate naţ ională, a determinat statul român, în acord şi cu uzanţ ele din statele moderne, să pretindă tuturor funcţ ionarilor, numiţ i de guvernele maghiare, să depună jurământ²⁸⁶ de supunere, față de regele României și Consiliul Dirigent, ca șefi executivi superiori, fapt ce implica îndeplinirea corectă, în viitor, a atribuțiilor pe care le aveau²⁸⁷. Nedepunerea jurământului atrăgea îndepărtarea din serviciu și pierderea dreptului la pensie în statul român, lucruri despre care funcționarii erau înștiințați cu claritate²⁸⁸. Având drept argument prevederile Convenţ iei militare de la Belgrad, potrivit căreia administraţ ia civilă rămânea sub controlul guvernului maghiar pe toate teritoriile fostei Ungarii, depunerea jurământului de fidelitate faţ ă de autorităţ ile române a fost privită atât de unii funcţ ionari maghiari, cât şi de alţ i membri ai societăţ ii civile, foarte nuanţ at. Pe întreg teritoriul Transilvaniei, au fost locuri în care toți l-au refuzat, în altele, mai rare, toți l-au depus și în sfârșit, o a treia variantă, în care unii l-au prestatși alții nu²⁸⁹.

În cazul cadrelor didactice²⁹⁰ şi nedidactice de la Academia de Drept, autorităţ ile locale au făcut numeroase demersuri de convocare a

286 ***,Istoria României…, p. 706

287 Textul jurământului era: Eu (numele și prenumele, n.n.), jur că voi fi credincios lui Ferdinand I regele României și Consiliului Dirigent, că voi păstra legileși ordinațiunile țării, că voi asculta de superiorii oficiului meu, că dorințele împreunate cu oficiul meu, le voi îndeplini cu conșticiozitate punctuoasă, că voi promova binelețării și al cetățenilor și că voi păstra secretul oficios. Așa să-mi ajute Dumnezeu!.Vezi Gheorghe Iancu,op.cit., p. 127.

288 Idem, „Noi informații referitoare la problematica minorităților naționale din România interbelică” în Vasile Ciobanu, Sorin Radu (coord.),Partide politice și minorități naționale din România în secolul XX, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2006, p. 14

289***,Istoria României…, p. 707

290Lista profesorilor Academiei de drept din Oradea în momentul preluării ei de către statul român este următoarea: decan – dr. Buday Gyula (absent în momentul preluării), pro-decan – dr. Luther Nandor (absent în momentul preluării), dr. Hovany Gyula (profesor titular) – conform regulamentului, decan în calitate de profesor senior și în lipsa celor de mai sus, dr. Sigmond Andor – profesor titular, dr. Horvath Eugen – profesor titular, dr. Karoly Iren – profesor titular, dr. Bozoky Francisc – profesor agregat, dr. Szemelyi Coloman – profesor agregat, dr. Irk Albert – profesor agregat, dr. Nicolae Popoviciu – lector,

personalului instituţ iei la Prefectură pentru depunerea jurământului. Din cele 16 cadre didactice, dr. Horvàth Eugen, dr. Andrei Sigmond şi dr. Kocsán János, împreună cu directorul Academiei rămân profesori titulari. Restul fie au refuzat formal depunerea jurământului, fie au plecat din localitate, neputând fi găsiţ i, sau au amânat aproape 4 luni să răspundă

„chemării” primite de la autorităţ ile locale și conducerea Academiei²⁹¹. În final, în 5 noiembrie 1919, în urma unui raport al Prefectului, Consiliului Dirigent emite un ordin prin care toate cadrele didactice sau nedidactice, care nu au depus jurământul sunt demise din funcţ ie²⁹². Un caz aparte, este cel al pedelului instituţ iei, care nu cunoştea limba română neputând, astfel, să rostească jurământul. În urma demersurilor conducerii Academiei pe lângă secretarul general al Resortului Cultelor şi Instrucţ iunii Publice, procedura s-a încheiat în luna martie a anului 1920, prin redactarea în limba maghiară a jurământului rostit de funcționarul Academiei²⁹³.

Pe baza Regulamentului din 1911 şi a Legii XIX din 1872, în momentul preluării de către autorităţ ile române, la Academie funcţ ionau următoarele catedre de titulari: Drept roman, Drept penal, Procedură penală, Filozofia dreptului, Economie politică, Finanţ e şi statistică, Drept civil, Drept civil austriac, Procedură civilă, Drept comercial şi cambial, Drept administrativ, Istoria dreptului, Drept bisericesc, Drept constituţ ional, Enciclopedia dreptului şi Politica. Pe lângă acestea conferințele Drept internaţ ional public şi privat, Drept minier, Contabilitate de stat, Medicină legală, Higienă publică, Istoria civilizaţ iei, Etica şi Istoria universală făceau parte din statul de funcșiuni al școlii superioare orădene²⁹⁴.

La 1 noiembrie 1919 printr-o adresă semnată de prodecanul Facultăţ ii de Drept din Cluj, sunt înaintate conducerii Academiei modificările programei de studii respectiv al restructurării catedrelor. Astfel, cursul de Drept constituţ ional maghiar este înlocuit cu cel român, cel de Istoria dreptului ungar cu Istoria dreptului român, iar Dreptul civil ungar şi cel austriac sunt unificate într-o catedră²⁹⁵.

Ordinului din 5 noiembrie 1919 al Consiliului Dirigent de înfiinţ are a unui lectorat de limba franceză, a însemnat pentru conducerea Academiei găsirea unui cadru didactic care să corespundă criteriilor de recrutare a personalului, dar care să nu încarce cu prea multe cheltuieli bugetul instituţ iei. Astfel, începând cu semestrul al II-lea al anului școlar 1919 – 1920, la propunerea decanului Academiei, Resortul Cultelor şi Instrucţ iunii Publice a aprobat numirea profesorului Pascal Zigliara, titular la Liceul Real din Oradea, originar din Toulon, pentru a preda 3 ore pe

dr. Nicolae Verzariu – lector, dr. Nemeti Gyula – lector, Arpad Vitan – lector. Vezi Buletinul …, p. 24.

291A.N. – S.J.Bh.,fond cit., dos 562/1919-1920, f. 39

292Ibidem, f. 44

293Ibidem, f. 181, 207, 212

294A.N. – S.J.Cj.,fond cit., dos 76, f. 37

295A.N. – S.J.Bh.,fond cit., dos 562/1919-1920, f. 32

săptămână de limba franceză (două pentru începători şi o oră pentru avansaţ i), acestea făcând parte, cu aprobarea Directoratului Regional al Şcolilor Medii, din norma sa de 15 ore/săptămână²⁹⁶.

Pe parcursul anului universitar 1919 - 1920, 12 din cele 16 catedre au fost acoperite cu profesori suplinitori selectați din rândul elitei intelectuale locale. Astfel pentru această perioadă au fost propuși ca suplinitori: dr. Ioan Candrea – preşedinte de senat la Tribunal, dr. Ioan Boroş – avocat, dr. Romulus Radu – judecător la Curtea de Apel, dr.

Nicolae Popoviciu – şeful Serviciului Sanitar al judeţ ului, dr. Ştefan Verzar (Verzariu) şi dr. Kenez Coloman – ambii medici la Spitalul Judeţ ean şi Arpad Victor – consilier financiar²⁹⁷. Toți au primit aprobarea Consiliului Dirigent, fiind plătiţ i cu 200 de coroane pe oră, primind și acordul de a face parte din comisiile pentru examenele ce vor fi susţ inute în cursul anului universitar.

Decizia luată de ministrul Instrucţ iunii Publice, P.P. Negulescu în 1920, de a permite absolvenţ ilor şcolilor comerciale superioare şi a celor proveniţ i din şcolile normale să urmeze cursurile unei facultăţ i juridice, ca studenţ i ordinari, preciza introducerea unui examen suplimentar, de limba latină. Normele de aplicare a deciziei ministeriale menționau obligativitatea susținerii acestuia până la finele anului I în fața unei comisii de examinare formată din decanul facultăţ ii, titularul catedrei de Drept roman şi a profesorului Ioan Pap – directorul Liceului „Emanuil Gojdu” din Oradea, diplomat pentru limba latină, care primește aprobarea ministerului în 26 iulie 1920²⁹⁸.

Conducerea Academiei, ca de altfel şi cea a Universităţ ii din Cluj, a acordat o atenţ ie sporită standardului de viaţ ă al profesorilor, dorind „să-i racordeze la statutul lor social firesc”²⁹⁹. Datorită situaţ iei economice postbelice, cât şi multiplicării problemelor de natură politică ale României, plata profesorilor şi personalului nedidactic s-a făcut pe parcursul anului 1919 şi în prima jumătate a anului 1920 sub forma unor avansuri din bugetul alocat Academiei. În această perioadă, tot personalul instituţ iei este asimilat funcţ ionarilor de stat, fiind plătit conform Normelor specifice referitoare la salarizarea funcţ ionarilor de stat, în lipsa reglementărilor pentru salarizarea personalului didactic.

În a doua jumătate a anului 1920, profesorii şi personalul Academiei au fost încadraţ i în conformitate cu vechimea în învăţ ământul superior, pe baza „coalelor de serviciu”³⁰⁰. Aceste documente, au fost întocmite pentru fiecare cadru didactic sau nedidactic titular şi cuprindeau date personale referitoare la naţ ionalitate, religie, stare civilă, număr de

296Ibidem, f. 179

297Ibidem, f. 130

298Ibidem, f. 215-216

299***.Istoria României…, p. 1017

300A.N. – S.J.Bh.,fond cit., dos 562/1919 - 1920, f. 326

copii, informaţ ii privind limbile străine cunoscute, studiile şi examenele susţ inute şi locurile de muncă anterioare³⁰¹.

În afara salariului, angajații instituţ iei şi familiile lor beneficiau de reducerea preţ ului biletelor pentru călătoriile pe calea ferată, de ajutor pentru haine³⁰², profesorilor plătindu-li-se şi asigurări sociale, în contul Casei Cercuale de Asigurări Sociale. În perioada decembrie 1918 – aprilie 1919 acestea nu au fost plătite, ulterior, la insistenţ ele conducerii instituţ iei, făcute prin adresele trimise Resortului Instrucţ iunii, în 7 august 1919 şi 27 ianuarie 1920, apoi Înaltului Comisar Guvernamental, acestea au fost depuse în 26 aprilie 1920³⁰³.