Martinho Maria Teixeira Homem de Brederode de Cunha –

Pe această linie genealogică s-a născut la 15 aprilie 1866, în reşedinţa familiei Brederode din Lisabona⁸⁵, la Santos-o-Velho, Martinho Teixeira Homem de Brederode. Orfan de tată, înainte de a împlini 2 ani, cu o mama grav bolnavă şi incapabilă din acest motiv să se ocupe de cei doi fii ai săi, Martinho şi fratele său Fernando au fost crescuţi de bunica din partea mamei, în Palatul Mateus, din Vila Real. Cea care s-a ocupat cu adevărat de educaţia celor doi copii a fost sora mamei lor, D. Isabel, viitoarea Contesă de Paraty⁸⁶.

Perioada naşterii, copilăriei şi adolescenţei sale a fost marcată de criza monarhică din Portugalia. Încă din 1851 izbucnise Mişcarea de regenerare a monarhiei constituţionale portugheze, care s-a finalizat când Martinho avea doi ani. La 1 ianuarie 1868, revolta cunoscută în istorie sub denumirea de Janeirinha⁸⁷, a adus Partidul Reformist la putere. Aceste evenimente s-au petrecut în timpul domniei lui D. Luis, regele artist. „Para alguns, o regime já não vivia: sobrevivia – em agonia irreversível”⁸⁸. Mişcările subversive şi insurecţiile au continuat şi sub domnia acestuia. Guvernele se schimbau cu o repeziciune uluitoare. Partidele de la guvernare, după sciziuni şi regrupări multiple, s-au comasat în două mari partide: regeneratorii (de dreapta) şi progresiştii (de stânga). În realitate, unitatea acestor grupări politice era destul de labilă. Totuşi, sub domnia lui D. Luis ele au reuşit să asigure rotativa guvernamentală.⁸⁹ ”Aşadar, schimbul de mitocani în parlament era frecvent.

85 Adresa exactă este strada Direita das Janelas Verdes, nr. 43, Lisabona. A fost botezat pe data de 23 a aceleiaşi luni, în Biserica Parohiala Santos – o – Velho, Vezi: Eduardo Fernandes de Oliveira, op.cit., p.169

86 Contesa de Paraty, mătuşa lui Martinho de Brederode, făcea parte din rândul Damelor Onorifice de la curtea reginei D. Amelia şi de aici interesul diplomatului portughez pentru starea de sănătate a reginei. Soţul acesteia, contele de Paraty, a fost în perioada 1907-1908 Ministru de clasa II în Viena. Vezi: ADMAE, Lisabona, fond Legação de Portugal em Pequim / Legaţia Portugaliei din Pechin, dos. personal Martinho de Brederode, Cx 198, nr.15, Pechin, Raport, 4 iulie 1908; Ibidem, Raport, 13 decembrie 1907

87 Janeirinha – (Mişcarea din Ianuarie – n.n.) a fost punctul culminant al unei serii de mişcări politice, economice şi sociale, care contestau politica guvernului în funcţiune şi în particular politica sa fiscală, legile de instituire a accizelor şi a reformei administrative a teritoriului.

Această mişcare a determinat căderea la 4 ianuarie a guvernului în funcţiune. S-a format un nou guvern condus de Antonio Jose de Avila, format din forţe politice proaspete, regeneratoare, destul de instabil tocmai din acest motiv. Vezi: Carlos Guimarães da Cunha, A

«Janeirinha» e o Partido Reformista. Da Revolução de Janeiro de 1868 ao Pacto da Granja / Janeirinha şi Partidul reformist. De la revoluţia din ianuarie 1868 la Pactul Granja, Lisabona, Edições Colibri, 2003, p.25-29

88„Pentru unii, regimul deja nu mai trăia: supravieţuia – într-o agonie ireversibilă”. Vezi: Lina Alves Madeira, Alberto da Veiga Simões. Esboço Bibliográfico, Coimbra, Editura Quarteto, 2002, p.30

89 Oliveira Marques, Istoria Portugaliei, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1996, p.70

Neîncrederea în instituţii se generaliza. Nu-i de mirare prin urmare nemulţumirea crescândă a poporului, care s-a manifestat în aceeaşi măsură la locurile de muncă prin greve frecvente, dar şi în pieţele publice, prin adunări”⁹⁰.

Palatul Mateus din Vila Real. Alte imagini asemănătoare pot fi văzute în anexe.

Sursa: Vezi: http://ro.tixik.com/image-175359.htm;

http://www.pbase.com/bauer/palacio_mateus

În 1876, „destul de indiferent, visător şi apatic”⁹¹, D. Luis a permis constituirea Partidului Republican, care lupta pe faţă şi prin toate mijloacele împotriva monarhiei. În contextul acestor evenimente, republicanismul a încercat să se prezinte ca unic mijloc de salvare a valorilor deja ignorate ale vechii Portugalii.

I.2.1. Formaţia intelectuală

Datele cu privire la studiile şi copilăria sa sunt destul de lacunare.

Lipsa unui jurnal sau a unor însemnări personale, lasă necunoscute momente importante din viaţa diplomatului portughez.

Raportându-ne la evenimentele din epocăşi la tradiţiile nobilimii de la final de secol XIX, bazându-ne pe cele câteva însemnări făcute despre Martinho de Brederode de urmaşii săi Fernando Brederode Santos şi Eduardo Fernandes de Oliveira, am reţinut că diplomatul portughez a primit

90 Noemia Malva Novais, João Chagas. A Diplomacia e a Guerra (1914-1918) / João Chagas. Diplomaţia şi războiul (1914-1918), Coimbra, Editura Minerva, 2006, p.22

91 Lina Alves Madeira, op.cit., p.30

instrucţiunea elementară în casa părintească, alături de fratele său, cu profesor particular, asemenea băieţilor din mediul lor social. Apoi şi-au continuat studiile la şcoala elementară din Villa Real. Finalizând învăţământul primar, Martinho de Brederode şi fratele său s-au îndreptat spre Coimbra, pentru continuarea studiilor din învăţământul bazic⁹². Prin urmare, adolescenţa şi-au petrecut-o în oraşul de pe râul Mondego, alături de mama lor, a cărei sănătate era uşor restabilită.

La vârsta de 17 ani, Martinho a fost înscris în anul I la universitate, în 1883, ca voluntar⁹³ pentru „cursul naval”, optând într-o primă fază pentru specializarea fizică. În arhiva Universităţii din Coimbra se află cererea de înscriere, scrisă de mână, de însuşi Martinho de Brederode şi semnată: Coimbra, 19 septembrie 1883: “ Martinho Maria Teixeira Homem de Brederode, fiul lui Antonio Xavier de Cunha Teixeira Homem de Brederode, din Lisabona, proprietar, cere înmatricularea la Universitatea din Coimbra, la Clasa de Voluntari, pentru materia fizică, în conformitate cu decizia din 15 noiembrie 1869”⁹⁴. Potrivit sistemului de învăţământ din perioada respectivă⁹⁵ toate disciplinele vizate se studiau în cadrul Facultăţii de Filosofie.

Interesul său pentru clasa de fizică a fost pasager, pentru că la scurt timp şi-a schimbat opţiunile. La 15 octombrie 1884 a decis să se înmatriculeze în primul an la clasa de matematică, tot ca voluntar pentru cursul naval⁹⁶. Din datele obţinute din Arhivele Universităţii din Coimbra rezultă că Martinho nu a promovat examenele anului 1883 – 1884⁹⁷, foarte probabil din cauza problemelor familiare, dacă avem în vedere starea precară de sănătate a mamei sale. Faptul că doar câteva luni mai târziu, în sesiunea de restanţe şi-a promovat examenele în totalitate fără probleme, ne determină să excludem posibilitatea unei incapacităţi intelectuale sau dezinteres pentru studiu. Anul următor şi-a schimbat din nou opţiunea în cadrul Facultăţii de Filosofie, ca student în anul doi⁹⁸.

Pentru a înţelege mai bine toate aceste schimbări de facultăţi, specializări etc., ale lui Martinho de Brederode, considerăm necesar să

92 Învăţământul bazic, tipic şi sistemului de învăţământ actual portughez, corespunde aproximativ liceului din învăţământul românesc.

93 Înscrierea la clasa de voluntari implica înmatricularea cu taxă, pe locurile nebugetare.

94 AUC, fond Philosophia, dos. Martinho de Brederode, a - 2ºcadeira, 1883 – 1884, D – LV – 2 – 23

95 Romulo de Carvalho, Historia do ensino em Portugal. Desde a fundação da nacionalidade ate ao fim do regime de Salazar-Caetano / Istoria educaţiei în Portugalia. De la fondarea naţiunii până la finalul regimului Salazar-Caetano, Lisabona, Fundação Colouste Gulbenkian, 1986, p.627-632

96 E vorba de specializare.

97 AUC, fond Mathematica, dos. Martinho de Brederode, 1ºano, 1884 – 1885. n.º21, A 6 I, D – LIV – 3 – 29

98 Ibidem

precizăm că în penultima decadă a secolului XIX nu se realizase încă o reformă completă a învăţământului. Acest lucru a fost posibil abia în 1894, la iniţiativa lui Jaime Moniz. Aşadar, în perioada anilor 1883-1885 curiculele din învăţământ erau uniformizate pentru toţi studenţii, indiferent de cursurile (specializările) pe care intenţionau să le urmeze⁹⁹. Aşa se explică înscrierea lui Martinho mai întâi la fizică, apoi la matematica şi în ambele situaţii opţiunea era pentru cursul naval. Nu existau prin urmare limite clare între Litere şi Ştiinţe. „Quem se sentia mais vocacionado para as Humanidades era igualmente compelido a frequentar as aulas de Matematica ou Ciencias Naturais”¹⁰⁰.

Potrivit documentelor cercetate, intenţia tânărului Brederode nu a fost aceea de a urma cursul naval (facultatea), ci de a frecventa doar acele cursuri care prezentau un oarecare interes pentru el. La cei 18 ani părea încă indecis pentru cariera ce avea să o urmeze.

Este posibil, pe de altă parte, ca alegerea cursurilor urmate la Coimbra să-i fi fost impuse de familie. Totuşi, caracterul său rebel şi independent, tipic unui artist, poate fi remarcat încă din această perioada. În 1885 a plecat la Lisabona, unde s-a înscris la Cursul Superior de Litere. Aici i-au fost descoperite şi apreciate de profesorii săi, în unanimitate, calităţile literare deosebite. A terminat cursul cu menţiunea „admis cu distincţie”, preşedinte al comisiei de examinare fiind ilustrul om de litere Teofilo Braga, care în 1910 a fost ales primul preşedinte al Republicii portugheze¹⁰¹.

Dacă ţinem cont de bine cunoscutul său talent literar, această opţiune pare cu adevărat a sa şi îl reprezintă. Era om de litere. Uniforma militară îi venea bine pe dinafară, nu însă şi pe dinăuntru. Disciplina, ca formă de organizare, îi era străină, dar îi plăcea teribil să o aplice celor din jur, cât mai tragic cu putinţă. Făcuse din teroare un mod de viaţă, exasperându-i şi îndepărtându-i pe cei apropiaţi¹⁰².

Cursul naval a rămas în sarcina fratelui mai mic, care a reuşit să-l ducă cu bine la capăt, dacă avem în vedere cariera urmată în marina portugheză¹⁰³.

99Lina Alves Madeira, op.cit., p.31

100„Cine simţea că are vocaţie spre ştiinţele umaniste, era în aceeaşi măsură obligat să frecventeze cursurile de matematică sau ştiinţe naturale”. Vezi: Romulo de Carvalho, op.cit., p.627, 630-634, Apud, Lina Alves Madeira, op.cit., p.32

101 Pavel Mocanu, Martinho de Brederode. Povestea unui ambasador portughez îndrăgostit de România, Bucureşti, 2009, p.8

102 AMAE, Bucureşti, fond 71, Portugalia relaţii cu România, (1920 – 1944), dos. Martinho de Brederode, Raport, 23 martie 1923, f.1-7; Ibidem, Raport, 12 mai 1923, f.1-12 etc.

103 ADMAE, Lisabona, fond Legação de Portugal em Bucareste, Pasta pessoal / dos.personal Martinho de Brederode, CX 137, Serie A, nr.15, Bucureşti, Scrisoare Martinho de Brederode către fratele său Fernando de Brederode, ministru al Marinei în perioada respectivă, 12 martie 1921, f.13; Anuario Diplomatico e Consular Portugues / Anuarul diplomatic şi consular portughez, 1918 – 1919, Lisabona, Impressa Nacional, 1957, p.139

I.2.2. Preocupările extra-diplomatice ale tânărului Martinho de Brederode

Din perspectivă profesională, în familia Brederode era o tradiţie bine împământenită. Reprezentanţii familiei, pe linie masculină, alegeau cariera militară sau cea diplomatică. Aceasta din urmă pare să fi fost vocaţia lui Martinho de Brederode. A intrat în serviciul Ministerului Afacerilor Externe de la Lisabona la o vârstă destul de fragedă, la doar 23 ani, exercitând diverse funcţii pe lângă misiunile diplomatice ale Portugaliei, de la Secretar de legaţie, la Însărcinat cu Afaceri şi Ministru plenipotenţiar de clasa II, în cele mai diverse locaţii din lume, cum este cazul Belgiei, Chinei, Marocului, Franţei, Italiei şi în final României, ţara care l-a adoptat şi după ieşirea la pensie¹⁰⁴.

Un personaj extrem de complex, Martinho de Brederode nu a încetat să ne surprindă pe parcursul cercetării noastre.

Pe lângă calităţile de diplomat, demonstrate în nenumărate rânduri cu prilejul misiunilor ce i-au fost încredinţate, şi care s-au materializat în conturarea unei cariere în domeniul diplomaţiei, Martinho de Brederode a demonstrat un talent de apreciat în domeniul literaturii şi în special al poeziei.

„Din anii de liceu, Martinho de Brederode a dat dovada unui har deosebit pentru literatură, scriind versuri şi traducând din literatura franceză. Versurile lui poartă amprenta unei puternice influenţe a simbolismului francez mai ales a lui Mallarmé şi Verlaine, pe care îi va traduce mai târziu”¹⁰⁵. Dintre scriitorii portughezi îl admira în mod deosebit pe Eça de Queros, sub influenţa căruia a scris romanul A morte do amor (Moartea iubirii), unde a prezentat viaţa boemă din Lisabona. Romanul a fost publicat în 1894, în perioada în care funcţiona ca diplomat pe lângă Direcţia Politică a Secretariatului de Stat Portughez¹⁰⁶, sub pseudonimul Marco Sponti, probabil din raţiuni de discreţie diplomatică.

Pasionat din copilărie de poezie, doi ani mai târziu, la 30 de ani, a publicat volumul Charneca, cu care s-a înscris în simbolismul portughez. „A continuat să cultive simbolismul, mergând până la decadentism, aşa cum s-a văzut în volumele de versuri publicate în 1898 şi respectiv în 1905” ¹⁰⁷, O po da estrada (Colbul de pe drum) şi Sul (Sud). În acest ultim volum a încercat să integreze „parnasianismul¹⁰⁸ marelui poet portughez Cesário Verde în

104Eduardo Fernandes de Oliveira, op.cit., p.170

105 Pavel Mocanu, Martinho de Brederode...., p.8

106 Anuario Diplomatico e Consular Portugues (1918-1919), p.125

107 Pavel Mocanu, Martinho de Brederode...., p.9

108 Parnasianismul - curent în poezie, apărut în Franța spre jumătatea sec. XIX, care cultiva virtuozitatea imaginii, evocarea grandioasă a naturii și a civilizațiilor trecute, descrierea strălucirii exterioare a lucrurilor, construcția savantă a limbii. Curent sau școală literară franceză în a doua jumătate a sec. XIX, care cultiva o poezie picturală, rece și impersonală, caracterizându-se prin cultul formei și printr-un estetism exagerat [fr. parnassianisme, cf.

Parnasul contemporan – revistă franceză (1866-1876)]. Curent literar apărut în Franța la

simbolismul marcat de tradiţiile sensibilităţii lusitane ale altui mare poet, Antonio Nobre”¹⁰⁹. Acesta din urmă, considera lucrarea Sul „o carte de valoare simţită şi trăită, unde se relevă cu certitudine o vocaţie artistică”¹¹⁰. Creaţia literară a lui Martinho de Brederode a fost completată de o piesă de teatru, As lagrimas, chorai (Lacrimile, curgeau) încadrată în aceeaşi linie literară.

Alături de literatură, o altă pasiune a sa a fost tauromaquia (lupta cu taurii), pe care a moştenit-o de la unchiului său din partea mamei, D. João de Menesses. Brederode a fost unul dintre fondatorii, în calitate de titular¹¹¹ al Clubului Regal Portughez de Luptă cu taurii (Real Clube Tauromaquico Portugues). Nu s-a simţit împlinit din această perspectivă doar să privească spectacolele din tribune, ci a ales adesea să participe, în calitate de concurent, la numeroase coride, organizate la sfârşitul secolului trecut. În Enciclopedia Tauromaquica, se poate citi în dreptul numelui său: “De Brederode, Martinho - distins pasionat de lupta cu taurii de la final de secol XIX, care în 1892 a fost unul din fondatorii do Real Clube Tauromaquico Portugues”¹¹².

Personalitate controversată, invidios din fire, înfumurat, orgolios şi impulsiv, caracteristici specifice clasei din care făcea parte şi manierei în care fusese crescut, Martinho de Brederode a fost ţinta mai multor antipatii, atât în cercurile intelectuale şi politice din Portugalia cât şi din România.