Evaluarea riscurilor financiare globale

Din perspectivă conceptuală, riscurile sunt acele ipoteze comportamentale sau situaţionale, grevate de incertitudine, dar fundamentate şi apreciate ca fiind

Informarea corectă şi oportună a pieţelor, formarea unor baze de date dinamice şi a reţele comunicaţionale globale eficiente

Asistenţă financiară, consultanţă şi programe tehnice, cu reale valenţe în dezvoltarea durabilă a statelor

Creşterea capacităţii de evaluare justă a riscurilor, de prevenire a crizelor şi de intervenţie la dezechilibrul dimensiunii financiare

Eficientizarea adaptată a supravegherii prudenţiale şi a reglementării sistemului instituţiilor financiare şi de credit

Implicarea activă în procesul de cooperare internaţională şi corelarea specializată cu sistemul instituţional politic global

Implicarea în problemele globale, cum ar fi: reducerea sărăciei, combaterea criminalităţii şi a terorismului, protecţia mediului, protecţia drepturilor omului, etc.

105

certe, însă limitate cognitiv la imposibilitatea precizării momentului exact al declanşării sau al manifestării. Dimensiunea monetar-financiară comportă, asemenea oricărei categorii economice, riscuri specifice, care intervin în relaţiile de piaţă fie din motive intrinseci, fie ca urmare a unor şocuri sau reacţii externe ale altor dimensiuni, însă cu efect direct asupra comportamentului actorilor de piaţă, influenţând atât procesul de adoptare a deciziilor specifice, cât şi costul, respectiv rezultatele finale ale tranzacţiilor de piaţă.

În mod particular, riscurile financiare globale cuprind doar acele fenomene specifice care au tangenţă asupra sistemului monetar-financiar, cu o amplitudine semnificativă şi forme de manifestare la scară internaţională, având capacitatea de a marca, într-un sens sau altul, evoluţia pieţelor monetare, financiare sau de capital. Factorii care generează riscuri sunt multipli, atât ca origine, cât şi din punctul de vedere al formelor de manifestare.

Principalele categoriile de fenomene care determină riscuri la nivel global sunt reprezentate în figura 3.5 şi se referă la factorii economici, factorii monetari,

Factori economici

106

factorii strategici şi geopolitici, factorii sociali şi culturali, factorii de mediu şi, nu în ultimul rând, la factorii care rezidă din noile realităţi consolidate ale globalizării şi integrării economice. Toţi aceşti factori pot determina prin manifestări sau comportamente particulare, şocuri de producţie, şocuri de lichiditate, şocuri instituţionale, şocuri de percepţie sau comportamentale, şocuri climatice, şocuri informaţionale sau alte fenomene paralele (şocuri de reţea şi şocuri ale liberalizării), dar cu efect direct asupra dimensiunii financiare globale.

Factorii economici care pot determina riscuri perceptibile în dimensiunea financiară globală se referă, pe de o parte, la aspectele legate de performanţele macroeconomice ale naţiunilor şi, pe de altă parte, la aspectele legate de succesul proceselor de producţie, în raport cu variabila investiţională a pieţei şi anticipările formulate de actorii pieţelor financiare, cu privire la randamentele promise fluxurilor de capital alocate întreprinderilor economice. Astfel, indicatorii macroeconomici, în marea lor majoritate, depind într-o pondere semnificativă, de performanţa economică a sectorului productiv, creşterea economică, inflaţia, şomajul sau nivelul venitului naţional, fiind tributare cu precădere evoluţiei dimensiunii economice. Pe de altă parte, eficienţa economică în termenii pieţei financiare nu concordă întotdeauna cu aspiraţiile sau interesele imediate ale speculanţilor, motiv pentru care, de cele mai multe ori, prea atenţi la valoarea de piaţă a titlurilor financiare, agenţii economiei financiare comit erori în aprecierea valorii reale a activelor economice, absolutizând calitatea lichidă a acestora.

Factorii monetari se referă la perspectiva calitativă a fluxurilor de capital pe termen scurt şi la raporturile de schimb de pe pieţele valutare, din punctul de vedere al avantajelor comparative, obţinute din jocul conjunctural la nivel internaţional. Aprecierea, respectiv deprecierea cursurilor de schimb, pot surveni nu numai din considerente pur formative ale pieţei valutare, ci şi pe fondul variaţiilor bruşte ale unor variabile macroeconomice, politice sau sociale, pe termen scurt dar cu efecte majore, repercutate în cascadă pe pieţele

monetar-107

financiare internaţionale. Puterea capitalului depinde în mare măsură de costul său, calitatea investiţiilor fiind definitiv marcată de evoluţia monedei, iar sensul circulaţiei de rata dobânzilor practicate, promise sau anticipate pentru o zonă sau piaţă particulară.

Prin prisma experienţelor contemporane, factorii geostrategici şi politici au devenit practic cei mai importanţi vectori ai incertitudinii globale. Aceşti factori influenţează fenomenul financiar global, cel puţin din perspectiva următoarelor aprecieri determinante asupra relaţiilor de interdependenţă globală:

- alocarea resurselor a devenit atributul exclusiv al jocului de putere la nivel global, în prezent ordinea economică mondială fiind reconfigurată cu preponderenţă pe seama vectorilor de putere (caracteristică este prioritatea marcantă a accesului la energie);

- acţiunea de arbitrare preferenţială a avantajelor strategice globale generează acţiuni militare sau conflicte sociale, cu efecte imediate şi de mare impact asupra pieţelor monetar-financiare globale;

- preţul activelor financiare este sensibil legat de evoluţia geopolitică şi strategică în raport cu pieţele energetice mondiale;

- rezultatul procesului de cooperare internaţională se regăseşte ca indicator în evaluarea sintetică a variabilelor de mediu şi în formularea comportamentului de piaţă al agenţilor economici;

Factorii sociali şi culturali se referă, pe de o parte, la latura psihosocială intrinsecă a comportamentului actorilor de piaţă şi, pe de altă parte, la climatul social aferent zonelor studiate. Particularităţile accepţiunilor culturale pot determina atitudini sau reacţii din cele mai diverse, astfel încât, într-un fel va reacţiona un investitor în legătură cu o zonă faţă de care are anumite afinităţi culturale şi altfel va trata o zonă care îi este indiferentă. Stabilitatea socială, pe de altă parte, reprezintă unul din pilonii de rezistenţă în procesul de evaluare a condiţiilor de mediu, premergător procesului investiţional.

108

Factorii de mediu pot afecta în mod major reacţia globală a unor pieţe specifice, prin simpla afectare climatică a culturilor agricole, introducerea unor norme de prevenire a poluării sau în mod intempestiv şi violent, prin înregistrarea unor fenomene catastrofice, care afectează implicit sectorul economic sau viaţa politică şi socială din anumite zone ale lumii.

Factorii specifici ai globalizării cu impact asupra fenomenului financiar internaţional se referă, pe de o parte, la efectele pozitive resimţite de lumea civilizată în ultimii ani (cum ar fi: accentuarea transferului tehnologic, popularizarea unui nivel tehnic superior sau reducerea sărăciei) şi, pe de altă parte, la efectele negative, denumite şocuri de reţea (definite de asimilarea fără putinţă de împotrivire, a unor valori, fenomene sau realităţi globale), care au apărut sau care s-au amplificat odată cu aceeaşi ocazie (exacerbarea criminalităţii şi a terorismului). Libera circulaţie a bunurilor, serviciilor şi capitalurilor reprezintă, de asemenea, una din realităţile globale contemporane relevante, care poate fi inclusă în categoria acestor factori specifici, fiind de notorietate complexul de efecte repurtat asupra sistemului monetar-financiar internaţional. Pe de altă parte, dincolo de efectele destructive vizibile, criminalitatea şi terorismul produc variaţii neaşteptate şi inedite pentru pieţele monetar-financiare internaţionale, puse în faţa unor noi variabile şi prinse la rândul lor în trendul acţional mondial, declanşat pentru combaterea şi eradicarea acestor fenomene. Nimic nu poate împiedica retragerea poziţiilor unor investitori alarmaţi de acţiuni teroriste în zona geografică a afacerii vizate şi nimic nu poate opri procesul de subordonare a pieţei, unor reglementări convenite la nivel internaţional, cu privire la combaterea finanţării terorismului sau a spălării banilor, chiar dacă aceste acţiuni frizează libertatea şi liberalismul pieţelor (ne referim, în principal, la secretul bancar şi proliferarea paradisurilor fiscale la nivel mondial)

Pornind de la complexul de factori fundamentali care pot interveni în manifestările specifice ale dimensiunii monetar-financiare, principalele riscuri

109

sesizabile la nivel global sunt: riscul de evaluare, riscul de credit, riscul valutar, riscul informaţional, riscul de lichiditate, riscul instituţional, riscul de reţea şi riscul de comportament (hazardul pieţelor).

Riscul de evaluare se datorează aşadar neadaptărilor dintre raţiunea economică şi cea financiar-speculativă, diferenţele majore dintre valoarea reală a activelor financiare şi valoarea de piaţă a acestora fiind de natură a accentua tendinţele speculative pe piaţă şi a adânci efectele inverse, în cazul retragerii agregate de pe piaţă la un moment dat, sub presiunea unor stimuli informaţionali.

Riscul de credit, relevant la nivelul interferenţei economiei reale cu sistemul intermedierii financiare, se poate transforma într-un risc de sistem, odată cu anticiparea unor riscuri viitoare de insolvabilitate şi faliment.

Riscurile de evaluare, cumulate cu riscurile de credit pot produce adevărate şocuri productive, cu perspectiva transformării imediate în autentice şocuri de piaţă, pornind de la lanţul cauzal „investitor → întreprindere productivă

→ succes sau faliment”. Odată cu intercalarea raţiunilor speculative în acest lanţ şi cu apariţia sectorului de intermediere în poziţia de colector al investiţiilor şi responsabil al plasamentelor, s-a creat premisa investiţiilor pe termen scurt şi a plasamentelor cu randamente superioare, însă nu pe fondul unor profituri reale din producţie şi exploatare, ci fundamentat exclusiv pe diferenţa preconizată a valorii de piaţă, la termen, a activelor financiare. Reacţia de nemulţumire a speculanţilor faţă de evoluţia preţului de piaţă, în raport cu randamentele promise prin fluctuaţiile pozitive ale ratelor de dobândă, poate aduce însă retrageri masive şi bruşte de capital, fără o legătură directă cu randamentul întreprinderilor creditate de sistemul bancar. Retragerile masive provoacă dobânzi mai mari pentru creditele acordate sistemului productiv care, la un moment dat, devin de nesuportat, fenomen care va putea determina falimente în lanţ. Pe de altă parte, pericolul insolvabilităţii sau, după caz, falimentele se repercutează asupra percepţiei de piaţă privind soliditatea sistemului bancar şi randamentul afacerilor

110

economice, diminuând în mod nerezonabil valoarea de piaţă a titlurilor tranzacţionate. În decurs de numai o săptămână, în acest joc, ajungem să observăm diminuarea uneori cu peste jumătate a valorii de piaţă a unei afaceri în domeniul înaltelor tehnologii sau al construcţiilor de maşini.

Punctul sensibil în acest joc de piaţă este reprezentat de sistemul intermedierii financiare, devenit fără echivoc, punct colector al tensiunilor la nivel global. Indiferent de măsurile referitoare la adecvarea capitalului, supravegherea procedurilor de evaluare a riscurilor sau nivelul limitării operaţiunilor de diversificare a portofoliului pentru societăţile bancare şi de investiţii, sistemul intermedierii va colecta în permanenţă majoritatea riscurilor şi incertitudinilor referitoare la lichiditatea pieţelor şi performanţa economică a investiţiilor intermediate.

Riscul valutar transpare din incertitudinile privind plăţile internaţionale, alegerea nominatorului contractual impunând de cele mai multe ori şi acoperirea simultană a poziţiei deschise pentru o monedă sau alta, printr-un contract la termen pe piaţa derivată. Deşi la început aceste metode de acoperire a riscurilor prin contracte la termen au fost un câştig absolut, totuşi prin introducerea contractelor de opţiuni pe pieţele valutare, piaţa s-a diversificat excesiv, astăzi fiind mult mai greu de sesizat termenii reali privind aprecierea sau depreciere unei monede în jocul de piaţă. Astfel, asigurarea poziţiilor monetare pe pieţele derivate oferă uneori o siguranţa exagerată, denaturându-se astfel trendul raportului cerere/ofertă şi exercitându-se o presiune artificială, pe una sau alta dintre monedele tranzacţionate pe piaţă. De asemenea, avantajele strategice şi preferinţele dirijate politic pentru o monedă sau alta pot face mai puţin coerent jocul de piaţă, existând posibilitatea aprecierii sau deprecierii speculative. Riscul valutar declanşează mai rar crize independente pe pieţele monetar-financiare internaţionale, însă poate surveni ca un element suplimentar şi categoric, de

111

agravare a unei crize funcţionale de sistem, conducând la transmiterea problemelor delocalizate ale pieţei la nivelul unor spaţii naţionale stabile.

Riscul informaţional, respectiv calitatea informării pieţelor, reprezintă de fapt o cauză derivată din factorii specifici ai globalizării, constituind „firul roşu”

al întregului proces sistemic de tranzacţionare. Informarea simetrică a pieţei constituie elementul cheie în promovarea independenţei funcţionale a pieţelor, pe fondul liberalizării circulaţiei capitalurilor, integrării pieţelor şi delocalizării producţiei la nivel global¹⁰. De cele mai multe ori, comportamentul pieţei este determinat, în procent covârşitor, de calitatea informaţiilor receptate pe diferite canale comunicaţionale, hazardul de piaţă fiind doar unul dintre motivele atenţiei majore acordate în prezent proceselor de informare corectă şi oportună a pieţelor.

Riscul de lichiditate reprezintă evident cel mai important indicator de studiu al pieţei, întrunind în semnificaţiile sale toate valenţele legate de riscul de dobândă, riscul de insolvabilitate sau faliment şi riscul valutar, în raport cu manifestările dinamice ale riscului informaţional. Lichiditatea, caracterizată de profunzimea şi adâncimea pieţei, oferă consistenţă operaţiunilor întreprinse de piaţă, pe fondul unor îngrijorări, reacţii sau crize informaţionale, vizând în ultimă instanţă, capacitatea forţelor de piaţă de compensa toate drepturile şi obligaţiile stabilite la un moment dat pe piaţa monetar-financiară. Crizele de lichiditate au fost cele mai devastatoare manifestări de piaţă de până în prezent, tocmai datorită caracterului intempestiv şi consecinţelor determinate de reacţiile cumulate ale agenţilor financiari. Derivat riscului de lichiditate, riscul de comportament transpare ca o dilemă a proceselor contemporane de tranzacţionare pe pieţele monetar-financiare.

Riscul instituţional înglobează toate acele variabile legate de capacitatea instituţiilor de guvernare monetar-financiară sau de cooperare internaţională, de a preveni sau gestiona, după caz, situaţiile conflictuale sau crizele funcţionale şi de

10 Aglietta M.,Macroeconomie financiară, vol. II, Ed. C.N.I. „Coresi” , Bucureşti, 2001

112

sistem, la nivel global. Este recunoscut faptul că strategiile şi politicile aplicate de autorităţile monetar-financiare au efect direct asupra atitudinii generale pe piaţă. Evident că asigurările împotriva riscurilor vor creşte pe măsura amplificării semnalelor emise de instituţiile internaţionale, cu privire la evoluţia unor active, titluri sau trenduri generale, existând posibilitatea ca în cazul retragerii votului de încredere al acestor organisme, o sumă de poziţii să fie anulate. De asemenea, problemele interne ale instituţiilor financiare internaţionale sunt de natură a genera semne de întrebare evaluatorilor de conjunctură, punându-se la îndoială capacitatea acestora de a preveni sau atenua efectele eventuale ale unei crize, de pe poziţia împrumutătorului de ultimă instanţă. Exemplul problemei recente a FMI, sesizată de Allan Greenspan, este elocvent în acest sens; pe fondul reducerii operaţiunilor de asistenţă din ultimii ani, au scăzut împrumuturile acordate şi odată cu acestea şi câştigurile din dobânzi, care reprezentau marea masă a resurselor acestei instituţii. Aşa cum a mai fost amintit, în lipsa majorării cotizaţiilor statelor membre, pentru evitarea slăbiciunilor sistemice pe termen lung, a fost sugerată ipoteza vânzării unei cantităţi de aur din rezervă, pentru ca FMI să poată face faţă provocărilor noului mileniu, în calitatea sa de garant al echilibrului monetar internaţional.

Riscul de reţea aduce în prim plan totalitatea dezavantajelor rezultate din diferenţialul semnificativ, înregistrat între viteza de reacţie a pieţelor şi viteza de adoptarea a deciziilor, respectiv viteza de intervenţie a autorităţilor de guvernare.

De asemenea, odată integrate, pieţele financiare internaţionale au preluat simultan şi o multitudine complexă de variabile de sistem, inedite ca formulă şi eterogene din punct de vedere al conţinutului sau relevanţei. Drept exemplu, aceste variabile s-ar putea referi, printre altele, la diversificarea ariei geografice de operare şi tranzacţionare, dincolo de particularităţile economico-financiare regionale, introducerea unor necunoscute legate de evoluţia fenomenelor sociale şi ataşarea în procesele de evaluare a unor factori legaţi de instabilitatea politică sau

113

divergenţele culturale, degenerate uneori în război economic sau terorism. Era greu de imaginat acum 30 de ani că tranzacţiile de la bursa N.Y.S.E. vor putea fi suspendate datorită unor atacuri teroriste, care nu au nimic de a face, în mod direct, cu acţionarii din Europa sau Asia de Sud-Est sau că secretul bancar ar trebui desfiinţat, întrucât favorizează, în mod evident, procesele de spălare de bani la nivel internaţional. Riscul de reţea este în prezent cel mai important factor atât în declanşarea crizelor monetar-financiare (prin preluarea în sistem a unui set extrem de complex de variabile globale, fără conotaţii economice implicite), cât şi în transmiterea derapajelor comportamentale ulterioare ale pieţelor, controlul acestora reprezentând imperativul esenţial în politica de definire a cadrului tehnic modern, privind executarea instantanee a tranzacţiilor.

În mod sintetic, mecanismul procedurilor de evaluare a riscurilor şi lanţul de determinare aferent manifestărilor particulare ale acestor stări, în raport cu comportamentul pieţei, sunt reprezentate în figura 3.6.

La baza sistemului de evaluare se află, pe de o parte, sistemul funcţional al agenţilor financiari şi raţiunile speculative ale acestora şi, pe de altă parte, Autorităţi de guvernare monetară

Reacţie globală Instituţii financiare internaţionale

Figura 3.6

114

ansamblul de informaţii preluate din diferite surse sau canale comunicaţionale necesare formulării ipotezei de lucru, în vederea adoptării deciziilor de piaţă. Factorii de modelare a procedurilor tehnice de evaluare a riscurilor provin fie din afara mediului organizaţional propriu (cazul reglementării criteriilor minime de evaluare a riscurilor şi de adecvare a capitalului sistemului financiar-bancar), fie din mediul intern (priorităţi, obiective sau strategii pe termen mediu şi lung ale agenţilor financiari).

Prin prisma aparatului propriu de evaluare, modelat pe considerente normative sau raţionale, informaţiile sunt selecţionate, analizate şi prelucrate, actorii pieţei adoptând în baza rezultatelor şi a aprecierilor proprii, decizii de tranzacţionare sau intervenţie pe pieţele financiar-monetare. Ansamblul definit al acestor decizii de tranzacţionare determină amplitudinea şi particularităţile dinamice ale pieţei (lărgime şi profunzime), pe fondul unor variabile de mediu, transmise la fel de dinamic, de reţelele globale. În această fază, sunt introduse aşadar în sistem, noi „necunoscute”, mult mai complexe şi mai greu de apreciat, denumite variabile integrative de sistem. Ca rezultat al aprecierii şi evaluării efectului acestor factori de presiune externă asupra capacităţii pieţei de a fi lichidă, sunt formate reacţiile de piaţă. Aceste reacţii devin impersonale în măsura în care se subordonează unui vector al presiunii de piaţă, în trend sau atitudine, prevalând interesul integrării comportamentale, din perspectiva entitate-sistem.

Problema majoră rezidă din incoerenţa calculului dinamic al riscului în raport cu trendul de piaţă şi comportamentul ulterior pe piaţă, care diferă radical de raţiunile iniţiale, utilizate în formularea ipotezei de lucru. Altfel gândeşte un investitor atunci când ia decizia implicării într-o afacere şi altfel gândeşte dinamic, atunci când este pus în situaţia de a-şi conserva portofoliu şi interesul financiar rezidual.

Atenţia tuturor organismelor monetar-financiare s-a îndreptat asupra metodelor de anticipare a crizelor, respectiv asupra modelelor de evaluare a riscurilor în formularea ipotezei de lucru, atitudine necesară, dar nu suficientă.

115

Serviciul reglementării prudenţiale nu se extinde şi asupra comportamentului hazardat de piaţă, jocul tranzacţiilor fiind considerat aprioric, drept unul liber şi intangibil. Una din metodele cele mai eficiente de prevenire şi atenuare a crizelor s-ar putea referi însă tocmai la reglementarea, într-un fel sau altul, a limitei de raţionament în comportamentul actorilor de piaţă. Aceste limitări, pot avea mai

Serviciul reglementării prudenţiale nu se extinde şi asupra comportamentului hazardat de piaţă, jocul tranzacţiilor fiind considerat aprioric, drept unul liber şi intangibil. Una din metodele cele mai eficiente de prevenire şi atenuare a crizelor s-ar putea referi însă tocmai la reglementarea, într-un fel sau altul, a limitei de raţionament în comportamentul actorilor de piaţă. Aceste limitări, pot avea mai